Zilele Bibliotecii Județene „Octavian Goga” Cluj

Biblioteca Judeţeană „Octavian Gog” invită publicul clujean să participe la evenimentele pregătite cu ocazia Zilelor bibliotecii, în cel de-al 98-lea an de activitate a bibliotecii publice la Cluj-Napoca.

Programul Zilelor Bibliotecii, ce se vor desfășura în perioada 14 – 20 mai 2019, propune manifestări culturale dedicate cărţii, conferințe, spectacole, ateliere pentru toate vârstele, concursuri cu premii pentru elevi dedicate Zilei Europei, cursuri de programare și de limbi străine.

Evenimentele centrale în acest An al Cărții vor fi lansările de carte și întâlnirile cu scriitorii. Astfel, joi 16 mai de la ora 17.00, cei interesați sunt așteptați la Filiala „Traian Brad”, strada Izlazului nr. 18, la lansarea cărții – „Mult râvnita primăvară”, autor Vasile Gheorghe Pascal, iar luni 20 mai, ora 12.30 la Compartimentul Colecţii Speciale, memorie și cunoaștere locală (sediul central, Calea Dorobanților nr. 104, etajul 4 vest) va avea loc o dublă lansare de carte: „Critică și empatie” – Constantina Raveca Buleu și „Ostrovul Învierii” – Aura Christi. Participă scriitorii Ștefan Borbély, Andrei Marga și Eugen Uricaru.

Pe tot parcursul perioadei 14 – 20 mai 2019 la sediul central și la filialele de cartier vor avea loc: înscrieri gratuite la bibliotecă pentru toate persoanele, vizite colective ale elevilor și studenților clujeni, „O carte pentru fiecare” – acţiune de distribuire gratuită vizitatorilor bibliotecii a unor cărţi primite ca donaţii din partea unor edituri şi persoane fizice.

În multitudinea activităților culturale propuse, iubitorii literaturii și ai cunoașterii vor găsi cu siguranță, în funcţie de gusturi sau domenii de interes, modalităţile cele mai potrivite de a-şi petrece timpul liber la biliotecă.

Programul complet al activităților poate fi consultat on-line pe pagina oficială a bibliotecii www.bjc.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.