Zilele Studenților – un program complex pentru studenții din Cluj-Napoca!

Asociația Tineri pentru Transilvania prezintă “Zilele Studenților”, un program complex dedicat tinerilor din Centrul Universitar Cluj. Zilele Studenților se desfășoară în perioada 23 octombrie – 12 noiembrie 2017 și urmărește crearea unui cadru adecvat pentru implicarea studenților în diverse activități culturale, sportive, recreative și de divertisment.

Zilele Studenților urmărește dezvoltarea continuă a studenților prin stimularea participării la activități de masă. Programul urmărește formarea unor tineri implicați activ în viața socială și culturală a comunității din care fac parte, prin punerea în valoare a talentului și a pasiunii acestora.

Programul se desfășoară sub formă de concurs, în diferite locații din Cluj – Napoca, iar participanții trebuie să treacă prin probe precum: Airsoft, Buggy Race, Escape Room, Gaming, Treasure Hunt, MiniFotbal, Karaoke, Design, Bowling și Concurs de ingeniozitate. Valoarea premiilor este cuprinsă între 200€ și 1000€, în funcție de punctaj și locul ocupat în clasament.

Proiectul este realizat cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj – Napoca și a Consiliului Județean Cluj.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top