Ziua Națională a Culturii, marcată la Cluj-Napoca printr-un spectacol al Teatrului și Operei Române

Luni, 15 ianuarie 2018, incepand cu ora 11 la Teatrul Național Cluj-Napoca, vor avea loc evenimentele dedicate împlinirii a 168 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu. În fiecare an, cu acest prilej, sărbătorim Ziua Națională a Culturii Române. Pentru a marca acest moment special din Anul Centenar, artiștii Teatrului Național Cluj-Napoca și ai Operei Române Cluj-Napoca au pregătit împreună momente artistice aparte, alăturându-se astfel manifestărilor organizate de Primărie.

Programul evenimentelor este urmatorul:

Ora: 11
Locul: în fața statuilor lui Mihai Eminescu și Lucian Blaga de la Teatrul Național Cluj-Napoca și în foaierul Teatrului Național

– Intonarea Imnului Național
– Te Deum
– Cuvânt despre Poetul Național Mihai Eminescu și despre semnificația Zilei Naționale a Culturii Române – Doamna Irina Petraș, președinte Uniunea Scriitorilor, Filiala Cluj;
– depuneri de jerbe de flori la statuile lui Mihai Eminescu și Lucian Blaga

– Recital de lieduri și poeme românești – spectacol liric în foaierul Teatrului Național “Lucian Blaga”

Spectacolul de lieduri eminesciene va fi susținut de artiștii de la Opera Română din Cluj-Napoca:

Viktoria Cormoș, soprană
Andrei Nicoară, bariton
Andrei Manea, tenor
Diana Gheorghe, soprană

Spectacolul este acompaniat la pian de Bianca Murariu.

Vor interpreta din lirica eminesciană actorii Teatrului Național “Lucian Blaga” din Cluj-Napoca:

Elena Ivanca, actriță
Ruslan Bârlea, actor

Regia spectacolului este semnată de Andreea Iacob.

Evenimentul este realizat de Primăria municipiului Cluj-Napoca alături de Teatrul Național și Opera Română din Cluj-Napoca.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top