Preşedintele PSD Cluj, Horia Nasra, îl „urechează” pe Alin Tişe cu privire la promisiunea de construire a unui spital de urgenţă pentru copii

Cluj-Napoca este un centru al excelenţei medicale, atât pentru Cluj, cât şi pentru toată Transilvania. Chiar şi în aceste condiţii, la nivel de infrastructură încă mai sunt restanţe, expertiza şi profesionalismul cadrelor medicale putând fi valorificate doar prin construcţia şi modernizarea unor unităţi medicale moderne şi performante.

O necesitate pentru Cluj este construirea unei clădiri pentru Spitalul Clinic de Urgenţă de Copii Cluj-Napoca deoarece în prezent, instituţia aflată în administrarea forului administrativ judeţean, îşi desfăşoară activitatea în 14 clădiri aflate în locaţii diferite de pe raza municipiului Cluj-Napoca.

Deputatul Horia Nasra, preşedinte interimar PSD Cluj, îi readuce aminte lui Alin Tişe de promisiunea onorată a unui spital de urgenţă pentru copii.

„Alin Tişe a promis încă de acum doi ani construirea unei noi clădiri pentru Spitalul Clinic de Urgenţă de Copii, asumând-şi că instituţia Consiliului Judeţean Cluj dispune de fondurile necesare construirii noului spital. Binenţeles a rămas doar o promisiune nerealizată, un eşec.

Alin Tişe s-a obişnuit să stea cu mâna întinsă la guvern. Nu este capabil să gestioneze fondurile de la Consiliul Judeţean Cluj, nu a fost capabil să atragă finanţare europeană pentru proiectele judeţului. La jumătatea mandatului său, promisiunile sale electorale sunt în mare parte nerealizate, cu excepţia peticită a drumurilor judeţene, unde şi acolo a fost nevoie de sprijinul Guvernul României prin PNDL.

De ce nu vă ţineţi de cuvânt domnule Alin Tişe? Unde este Spitalul Clinic de Urgenţă de Copii promis?”, a declarat deputatul Horia Nasra, preşedintele PSD Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.