„Să consacrăm unirea gândurilor, unirea sufletelor, dar şi unirea în muncă roditoare, prin strigătul: trăiască România mare, puternică şi unită.” Acestea au fost cuvintele regelui Ferdinand I la ceasul desăvârșirii României Mari, un moment ce a însemnat mai mult decât o simplă decizie politică – a fost împlinirea unui vis secular. Regina Maria, în memoriile sale, descria emoția zilei ca pe o revărsare de speranță și destin, o clipă în care o Românie mare și mândră s-a ridicat din ruinele vechiului imperiu: „Transilvania, Bucovina până și Basarabia! România Mare!”.
În această frescă istorică, în care cuvintele și idealurile au fost pilonii unirii, a existat și un om care, fără a ține discursuri ori a semna documente, a făcut ca acel moment să rămână veșnic: Samoilă Mârza, fotograful Marii Uniri.
Cuprins:
De pe tranșeele războiului din Vest spre inima istoriei
11 kilometri spre nemurire
Simfonie de roșu, galben și albastru: Moștenirea unui pionier al fotografiei românești
„Unde-i unul, nu-i putere…”
De pe tranșeele războiului din Vest spre inima istoriei
Născut în 1886 la Galtiu, județul Alba, Samoilă Mârza și-a descoperit pasiunea pentru fotografie încă din tinerețe. Studiile l-au purtat la Sibiu, unde a deprins arta de a captura realitatea pe plăci de sticlă, însă viața avea să-l cheme spre un alt destin. În 1916, a fost recrutat în armata austro-ungară, fiind trimis pe front în Italia. Paradoxal, războiul – acel mare distrugător de visuri – avea să-i ofere șansa vieții: accesul la un aparat de fotografiat și ocazia de a-și perfecționa tehnica în condiții extreme.
După prăbușirea Imperiului Austro-Ungar, Mârza s-a întors acasă, iar vestea Marii Adunări de la Alba Iulia l-a găsit pregătit să scrie istorie. Însă soarta a fost crudă: el nu fusese desemnat fotograf oficial al evenimentului. Astfel, pe 1 decembrie 1918, în loc să se afle în sala Unirii, unde erau semnate actele care schimbau cursul istoriei moderne românești, Mârza era afară, singur cu aparatul său, dar cu o misiune la fel de importantă.
11 kilometri spre nemurire
Poate că Samoilă Mârza nu a avut un loc rezervat printre marii oameni ai zilei, dar și-a croit singur drumul spre istorie. În dimineața de 1 Decembrie 1918, și-a luat aparatul foto și a pornit la drum pe bicicletă, străbătând cei 11 kilometri ce-l despărțeau de Alba Iulia, prin frig și noroi. Un gest simplu, dar care avea să devină simbolic: un om obișnuit, pedalând spre un moment care avea să redefinească România.
În prezent, imaginea sa călătorind singur prin gerul aspru de început de „Decemvrie” ar putea inspira un tur memorial, pe urmele fotografului Marii Uniri. Prin intermediul bicicletelor moderne, precum cele disponibile pe Altex.ro, traseul său ar putea fi refăcut ca un omagiu adus nu doar Unirii, ci și celor care, prin eforturi personale, au transformat-o în realitate.
Ajuns în Alba Iulia, și-a îndreptat obiectivul spre ceea ce avea să devină una dintre cele mai prețioase mărturii vizuale ale României Mari.
Cele cinci clişee fotografice pe care le-a realizat sunt astăzi documente de neprețuit. Ele surprind solemnitatea momentului și sufletul unei națiuni renăscute. În imagini apar delegațiile românilor veniți din toate colțurile Transilvaniei, țărani în straie populare, soldați și preoți care binecuvântau Unirea.
Lipsa lui din sala oficială a Marii Uniri nu l-a împiedicat să-și facă datoria față de istorie. Dacă alți fotografi au surprins evenimente din București sau din alte părți ale țării, el rămâne singurul care a documentat vizual momentul exact al Adunării Naționale de la Alba Iulia.
Simfonie de roșu, galben și albastru: Moștenirea unui pionier al fotografiei românești
Deși a reușit să imortalizeze momentul unirii, Samoilă Mârza nu a primit recunoașterea meritată în timpul vieții. Fotografiile lui au fost preluate de presa vremii, însă numele său nu a fost asociat îndeajuns cu acest act istoric. A continuat să fotografieze evenimente importante, inclusiv încoronarea regelui Ferdinand și a reginei Maria la Alba Iulia în 1922, dar nu s-a bucurat niciodată de gloria fotografilor oficiali ai statului. În pofida actului de galanterie afișat de generalul Berthelot, care i-a conferit viteazului fotograf un abonament gratuit pe drumurile de fier din Franța, și a decorării lui Mârza de familia Regală a României, numele său și povestea sa s-au disipat în ceața istoriei.
„Unde-i unul, nu-i putere…”
Dacă imaginile lui Samoilă Mârza au devenit mărturii incontestabile ale Unirii, viața sa nu a cunoscut nici gloria, nici recunoașterea pe care le-ar fi meritat. În ciuda renumelui său de „fotograf al Unirii”, a trăit în umbra propriilor clișee, aproape de marginea sărăciei. Aparatul său, același pe care îl folosise la 1 Decembrie 1918, l-a însoțit aproape șase decenii, devenind un instrument de lucru indispensabil pentru artistul Samoilă, un simbol al unui destin neschimbat.
Cu toate acestea, fotograful Unirii a fost nevoit să își vândă multe dintre clișeele istorice, pe care nu le-a oferit colecționarilor sau muzeelor, ci le-a sacrificat pentru valoarea materială a sticlei pe care erau imprimate. Într-o ironie amară, fragmente din istoria României Mari au ajuns să fie topite și transformate în oglinzi, obiecte efemere, la modă în epocă.
Ultimul său album, „Marea Adunare de la Alba Iulia în chipuri”, l-a dăruit, în 1966, lui Nicolae Ceaușescu, cu ocazia vizitei acestuia la Alba Iulia. Nu a primit nici măcar un gest de mulțumire. Într-un regim care începea să își rescrie propria istorie, un om care surprinsese adevărul neprefăcut al Unirii nu mai avea loc.
Ion Gavrilă Ogoranu, în volumul „Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc”, îl evocă pe bătrânul fotograf coborât din rangul de „furnizor al Curții Regale” și „fotograf al Curții Imperiale din Viena” la cel de călător obosit, care își căuta clienții prin satele cele mai îndepărtate. Din ce mai avea, alcătuise albume ale Unirii pe care le dăruia oamenilor politici, poate într-o ultimă încercare de a-și păstra locul în memoria națională. Dar nimeni nu s-a întrebat dacă cel care imortalizase Marea Unire avea ce pune pe masă.
Apoi, într-o zi, nu a mai venit. A dispărut în uitare așa cum trăise. Când s-a aflat de el, era deja prea târziu – fusese găsit fără suflare într-o casă dărăpănată, fără nimeni alături. Un om care dăduse României un chip, murise singur, într-un colț de țară pentru care luptase cu arma luminii. Abia după moartea sa, în anii în care Ceaușescu „mistifica și rescria istoria”, fotografiile lui Mârza au început să fie reabilitate, găsindu-și locul în manualele școlare. De exemplu, o broșură despre viața și activitatea sa a fost publicată în epoca ceaușistă, dar fără a fi menționat adevărul crud: că fotograful Marii Uniri murise de foame.
Într-o Românie care își glorifică martirii doar după ce i-a lăsat să se stingă, destinul lui Samoilă Mârza rămâne un avertisment mut. România a fost făcută cu gândul la cei care nu se tem de nimic. Iar el nu s-a temut să-și dedice viața unui ideal, chiar dacă țara pe care a servit-o nu a știut să-l ocrotească.
Astăzi, Samoilă Mârza este recunoscut drept „fotograful Marii Uniri”, iar imaginile sale rămân o mărturie esențială a acelui 1 decembrie 1918. Grație perseverenței sale, avem o punte vizuală între trecut și prezent, o fereastră prin care putem privi spre clipa în care România și-a împlinit destinul.
Unirea s-a făcut prin voință, sacrificiu și curaj, iar Samoilă Mârza a fost unul dintre acei oameni care, fără să ridice glasul în mulțime, a scris istoria cu lumina unui blitz îndreptat spre o adunare națională capturată în sepia.
