Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj anunţă faptul că, începând cu data de 22 iulie 2016, un nou zbor va fi operat pe relaţia Cluj-Napoca – Bucureşti Otopeni, de către compania aeriană Wizz Air.
Cursa către Cluj–Napoca va fi operată din 22 iulie, cu 6 zboruri săptămânale, în fiecare zi din săptămână, mai puţin sâmbăta. Zborurile pe ruta Bucureşti – Budapesta vor fi lansate pe 19 septembrie, cu 4 zboruri pe săptămână, în zilele de luni, miercuri, vineri şi duminică. Pentru a marca aceste noutăţi, Wizz Air oferă tarife de la 39 RON pentru ruta Bucureşti – Cluj-Napoca şi de la 99 de RON pentru Bucureşti – Budapesta.
Cluj-Napoca – Bucureşti Otopeni
CLJ – OTP W6 3491 plecare 20:35 și sosire 21:25
OTP – CLJ W6 3492 plecare 21:55 și sosire 22:50
NOILE RUTE WIZZ AIR DIN BUCUREŞTI:
Destinaţia | Zilele de operare | Începând cu | Tarife de la* |
Cluj-Napoca | luni, marţi, miercuri, joi, vineri, duminică
|
22 iulie 2016 | RON 39 |
Budapesta | luni, miercuri, vineri, duminică | 19 septembrie 2016 | RON 99 |
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Marius Mînzat a declarat: „Consiliul Judeţean Cluj salută decizia companiei Wizz Air de a redeschide zborurile interne între Cluj-Napoca şi Bucureşti, începând cu 22 iulie 2016. Consider că acest zbor va consolida traficul de pasageri pe relaţia Cluj – Bucureşti şi cu această ocazie doresc să îmi reafirm sprijinul pentru dezvoltarea Aeroportul Internaţional ‘Avram Iancu’ Cluj, cu atât mai mult cu cât în anul 2017, aeroportul va depăşi pragul de 2 milioane de pasageri”.
„Acest nou zbor va aduce beneficii pentru pasagerii noştri, frecvenţe sporite şi tarife de călătorie mai mici pe ruta Cluj-Napoca – Bucureşti şi ne bucurăm că operatorul aerian Wizz Air şi-a respectat angajamentul făcut faţă de Aeroportul Internaţional Cluj şi faţă de judeţul Cluj, odată cu lansarea primelor zboruri în anul 2007”, a precizat David Ciceo, Directorul General al Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” Cluj.
„Suntem încântaţi să adăugăm curse noi, cu tarife scăzute, în România, în condiţiile în care numărul de pasageri transportaţi pe această piață a crescut cu 16% în 2015. Am pregătit aceste noi rute de mai mult timp, ca parte a angajamentului nostru constant pentru România, unde din ce în ce mai mulţi oameni continuă să se bucure de preţurile noastre mici şi de servicii excelente la bord”, a declarat György Abrán, directorul comercial Wizz Air.
Dacă le rezervați astăzi, biletele costă 109 lei pentru prima zi de operare, vineri 22 iulie, 99 lei, duminică 24 iulie și doar 69 de lei începând de luni, 25 iulie. Zborurile sunt operate seara târziu, astfel că ajungeți în București aproape de ora 22 sau 23.
Conform evidențelor aeroportului din Cluj, cea mai populară destinație din Cluj-Napoca a fost, în 2015, Londra Luton (194.250 pasageri) și abia apoi Bucureşti Otopeni, cu 171.491 pasageri, urmate de Munchen (131.384 pasageri), Milano Bergamo (95.151 pasageri) şi Paris Beauvais (92.384).
TAROM a anunțat în noiembrie că suplimentează din 15 noiembrie numărul de curse din Cluj-Napoca spre București cu nouă pe săptămână – câte o cursă în plus în zilele de miercuri, joi, vineri și duminică, seara la ora 19.25 și respectiv 21, și în zilele de luni, marți, miercuri, joi și vineri încă o cursă suplimentară, la ora 15.05 și respectiv 16.40. La rândul său, WizzAir operează curse din Cluj-Napoca spre Luton și retur de două ori pe zi, șapte zile pe săptămână, cu aeronave Airbus A320, cu 180 de locuri, față de aeronavele cu care TAROM operează cursa spre București, de dimensiuni mai mici.
De pe Aeroportul Internaţional Cluj, compania aeriană va mai demara în anul 2016 zboruri spre 5 destinaţii internaţionale, după cum urmează: Memmingen (Germania, 15 februarie 2016), Berlin-Schoenefeld (Germania, 22 iulie 2016), Doncaster Sheffield (Anglia, 22 iulie 2016), Billund (Danemarca, 23 iulie 2016) și Alicante (Spania, 24 iulie 2016). De asemenea, este important de reţinut şi faptul că, începând cu luna iulie 2016, operatorul aerian Wizz Air va aloca bazei sale din Cluj-Napoca cea de-a 5-a aeronavă Airbus A320.