10 proiecte muzicale concurează pentru trofeele Concursului Național de Talente din cadrul Cluj Folk Fest 2022

Cluj Folk Fest 2022 a selectat 10 proiecte muzicale, folkiști individuali și formații, care vor concura în cadrul Concursului Național de Talente.  Festivalul este organizat în 2-4 iunie la Casa de Cultură a Studenților Cluj-Napoca. Concursul de talente va avea loc în data de 2 iunie, începând cu ora 17.30.

Concurenți din 10 județe ale țării se reunesc la Cluj-Napoca pentru a interpreta compoziții personale și câte un cover în speranța de a câștiga trofeele Premiul Juriului și Premiul Publicului dar si premii din partea partenerilor festivalului. Profilul concurenților este prezentat pe pagina de facebook a festivalului: https://www.facebook.com/clujfolkfest

Juriul este compus din Emeric Imre, folkist, Cristi Dumitrașcu, folkist și realizator Rock FM, Nicu Barna, chitarist Semnal M, Andi Ostroveanu, organizator festival.

Cine concertează la Cluj Folk Fest 2022?

Artiștii care vor concerta anul acesta sunt: Nicu Alifantis și Răzvan Mirică,

Narcisa Suciu, Emeric Imre Trio, Ada Milea, Alina Manole, Zoia Alecu, Radu Pietreanu,

Mircea Bodolan, Sorin Minghiat, Ovidiu Mihăilescu, Adrian Bezna, Claudia Șerdan și

Eugen Mihăescu, Cătălin Stepa și Ionuț Mangu.

Prezentatorul Cluj Folk Fest 2022 este Cristi Dumitrașcu, folkist și realizator al emisiunii ”Folk bun” de la Rock Fm.

Bilete și abonamente

Pasionații de folk își pot achiziționa bilete și abonamente din rețeaua Ambilet.ro, iar acestea pot fi achiziționate accesând acest link: https://bit.ly/3NIt0bH 

Copiii cu vârsta de până la 12 ani au acces gratuit, iar cei care nu au împlinit vârsta de 14 ani au acces doar însoțiți de un adult plătitor de abonament sau bilet.

Persoanele cu dizabilități pot beneficia de intrare liberă doar pe baza unui act doveditor, numărul de locuri fiind limitat (copie după certificat care atestă gradul de dizabilitate).

Cluj Folk Fest este organizat de Asociația Clujul Cultural și AGO Proiect.

Sponsori: ELBI, Farmec, EV Connect, CORA, Axon Soft. 

Eveniment promovat de ROCK FM

Susținut de Consiliul Județean Cluj

Parteneri: Casa de Cultură a Studenților, Univers T, Bere a la Cluj, music2go, LechburgParteneri media: ȘTIRI de Cluj, Foaia Transilvană, eClujeanul, Clujul Cultural, CLUJUST, Apuseni.info

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.