30 aprilie, declarată zi liberă pentru bugetari!

Ministerul Muncii anunţă că ziua de marţi, 30 aprilie, va fi liberă pentru angajaţii din sectorul public, în urma deciziei de vineri adoptată în şedinţa de Guvern. Decizia a fost adoptată deoarece ziua de miercuri, 1 mai, este declarată nelucrătoare, conform Codului Muncii.

„Guvernul a stabilit ca data de 30 aprilie 2019 să fie zi liberă pentru salariaţii din sectorul bugetar, potrivit unei hotărâri aprobate astăzi, având în vedere că miercuri, 1 mai, este zi liberă nelucrătoare conform Codului Muncii. Măsura este adoptată şi pentru recuperarea capacităţii de muncă a angajaţilor, dar şi pentru stimularea turismului. Prevederile actului normativ nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă”, transmit reprezentanţii Ministerului Muncii, printr-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, pentru recuperarea zilei de 30 aprilie, instituţiile publice îşi vor prelungi timpul de lucru până la data de 31 mai, după planificările stabilite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.