55 de persoane au fost salvate de Salvamont Cluj în ianuarie 2024

Luna ianuarie este, statistic, una dintre cele mai solicitante pentru salvatorii montani din județul Cluj. Nici acest an nu a fost, din păcate, o excepție: salvamontiștii Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj și cei din cadrul Formației Salvamont Vlădeasa au salvat pe parcursul lunii ianuarie 55 de persoane, fiind solicitați să intervină în 51 de cazuri ce au avut loc pe raza județului Cluj.

Din cele 55 de victime, 14 au necesitat predarea către echipajele SMURD sau Ambulanță, pentru transportul la unitățile spitalicești.

Cele mai multe cazuri au avut loc pe domeniul schiabil Buscat, unde 39 de persoane au avut nevoie de ajutor, în timp ce pe pârtiile din Mărișel în prima lună a anului au fost 16 intervenții Salvamont.

De asemenea, salvatorii montani clujeni au asigurat, în perioada menționată, evenimente precum

  • Cupa Serbările Zăpezii la schi alpin,
  • Cupa TH Trucks la schi alpin precum și
  • Tabăra de schi asistat Caiac Smile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.