93 de misiuni executate de piloţii Unităţii Speciale de Aviaţie Cluj-Napoca în primul trimestru din 2022

În trimestrul I 2022 piloții Unităţii Speciale de Aviaţie Cluj-Napoca au fost la datorie zilnic, efectuând 93 de misiuni operative în slujba cetățenilor, desfășurate pe întreg teritoriul național. 

Dintre acestea, 47 de misuni au constat în intervenții SMURD, personalul aeronavigant al unităţii acționând pentru acordarea asistenței medicale de urgență şi transferarea de urgență a pacienților critici. 

Intervențiile au fost realizate prin punctele de operare aeromedicale, astfel: Mureş – 13 intervenții, Jibou – 15 intervenții, Caransebeş – 19 intervenții.

Astfel, pe parcursul trimestrului I 2022, personalul aeronavigant al unității a executat în cadrul punctelor de operare aeromedicale menţionate un volum de 61 ore şi 28 de minute de zbor, îndeplinind misiunile de zbor în deplină securitate aeronautică.

Totodată, în primul trimestru al anului 2022, piloții Unităţii Speciale de Aviaţie Cluj-Napoca s-au instruit în zbor 61:40 ore pentru menţinerea sau obţinerea calificărilor şi specializărilor necesare pentru activitatea de zbor, executând 46 misiuni de zbor. 

Astfel, în trimestrul I 2022, personalul aeronavigant al Unităţii Speciale de Aviaţie Cluj-Napoca a executat un număr de 123 ore şi 8 minute de zbor cu elicopterele aflate în dotarea I.G.Av. în 93 de misuni de zbor.

Personalul din Centrul Operaţional al unităţii a coordonat un număr de 269 misiuni aeriene în primul trimestru al anului 2022 pentru executarea acestora în deplină securitate aeronautică.

Asigurarea meteorologică a fost realizată în trimestrul I 2022 prin furnizarea operativă a datelor şi informaţiilor privind evoluţia condiţiilor meteorologice, care au contribuit la executarea în condiţii de securitate a 233 misiuni de zbor şi starturi de instruire de către elicopterele I.G.Av. 

În continuare, piloții Unităţii Speciale de Aviaţie Cluj-Napoca sunt pregătiţi să intervină în misiuni aeromedicale, de ordine și siguranță publică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.