A crescut cu 15% coșul de cumpărături electronice și electrocasnice în 2024. Românii preferă produsele mai bune și mai scumpe

Coșul de cumpărături cu electronice și electrocasnice a devenit cu 15% mai scump pentru români, arată o analiză a unui retailer de electrocasnice. Românii au devenit mai selectivi și cumpără produse mai scumpe și mai bune din cauza inflației, mai arată raportul.

Electocasnicele mari s-au scumpit în ultimul an cu aproape 4 procente, potrivit datelor de la Institutul Național de Statistică. Vorbim despre mașini de spălat, frigidere și congelatoare. De altfel, valoarea medie a coșului de cumpărături online a crescut cu 15% în 2024, comparativ cu anul trecut, arată o analiză publicată de un retailer online din domeniu.

Românii au căutat în special telefoane mobile, televizoare şi electrocasnice mari. În acest an, s-a observat că tot mai mulți cumpărători apelează la plata în rate fără dobândă – fiind vorba de aproape 15% din totalul comenzilor efectuate pe platforma magazinului online.

Reprezentanții magazinului mai spun că inflația i-a determinat pe români să fie mai selectivi şi să cumpere produse mai bune – ca investiție pe termen lung.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.