A fost finalizată montarea grinzilor de beton la podul peste râul Crișul Repede din Valea Drăganului

Lucrările desfășurate de Consiliul Județean Cluj în cadrul proiectului de reabilitare și modernizare a Drumului Apusenilor au continuat miercuri, 13 iulie a.c., cu operațiunea de montare a grinzilor prefabricate din beton la podul amplasat pe cursul râului Crișul Repede.

În număr de 7, grinzile au o lungime de 36,5 metri, o înălțime de 1,6 metri și o greutate, fiecare, de 55,7 tone. Ele eu fost amplasate pe suportul betonat al picioarelor podului cu ajutorul unor macarale speciale, de mare tonaj, în cadrul unei operațiuni extrem de spectaculoase.

Cu o vechime de peste 70 de ani și aflat într-o avansată stare de uzură, vechiul pod a fost afectat de fenomenele hidrometeorologice extreme din vara anului 2020. În acest context, s-a decis construirea unui pod nou.

Amintim faptul că lucrările de reabilitare și modernizare derulate de Consiliul Județean Cluj în cadrul proiectului „Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională – Traseu Regional Transilvania Nord, Drumul Apuseni, prin modernizarea DJ 108K (limita jud. Bihor – Baraj Drăgan) de la km. 26+455 la km. 29+495 și DJ 764B (Baraj Drăgan – intersecție DN1) de la km. 0+000 la km. 22+164,500”, în lungime de peste 25 de km, au intrat în etapa finală, stadiul fizic al acestora depășind 90%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.