A treia victorie consecutiva pentru CFR Cluj, dupa un 2-1 tensionat la Ploiesti

deac si tadeCFR Cluj s-a impus cu scorul de 2-1, in deplasare, la Ploiesti, si urca pe podiumul Ligii I, la doua puncte de liderul Astra Giurgiu. Feroviarii au obtinut aseara a treia victorie consecutiva si acumuleaza 13 puncte dupa primele sase etape, provocandu-i Petrolului prima infrangere din acest debut de sezon.

Prima ocazie periculoasa a meciului a apartinut elevilor lui Miriuta, dar Cobrea a respins lovitura de cap a lui Larie din cinci metri (5). Jakolis amuteste tribunele de pe „Ilie Oana” cu o lovitura de cap care trece de putin pe langa poarta (32). In minutul 40, „centralul” Coltescu acorda lovitura libera indirecta la un „joc periculos” al lui Alcenat asupra lui Deac, sutul lui Rada a fost respins de Cobrea in fata, iar Jakolis a fost omul potrivit la locul potrivit si a impins mingea in poarta. 1-0 pentru CFR! Coltescu a fost atacat vehement de banca ploiestenilor, dupa ce nu a acordat nimic la un fault dur al lui Deac asupra lui Alcenat.

In partea a doua a meciului, Deac a centrat bine in careu, de unde Guima a reluat cu capul putin pe langa poarta (48). Petrolul a trecut pe langa egalare prin Priso, care a reluat din unghi, dar sutul sau a fost respins de Felgueiras. Ploiestenii au continuat presiunea la poarta CFR-ului si golul egalizatorilor a venit in minutul 54, Teixeira marcheaza cu un sut la coltul lung din careul mic, dupa o centrare a lui Geraldo. 1-1 si meciul s-a aprins! Nkoyi a scapat singur spre poarta, dar a sutat lamentabil in portar (67). Tensiunea in teren, dar si in tribune a crescut dupa ce Sebastian Coltescu a acordat doua cartonase rosii gazdelor intr-un interval de cateva minute. Primul il vede Felipe Teixeira, in minutul 81, care primeste foarte usor al doilea cartonas galben si implicit pe cel rosu pentru executarea unei lovituri libere inainte de fluierul arbitrului. Al doilea cartonas rosu il vede Geraldo Alves dupa trei minute pentru un hent, iar ploiestenii au ramas in noua oameni.

Cartonas rosu Teixeira

CFR a profitat si a trecut la conducere pe tabela, francezul Gregory Tade a ajuns primul la mingea centrata de Deac si a reluat in plasa portii lui Cobrea (85), stabilind scorul partidei. Finalul meciului a fost unul incins; iritati la maxim de deciziile „centralului”, fanii ploiesteni au aruncat cu diverse obiecte in teren si l-au obligat pe Coltescu sa intrerupa meciul pentru cateva minute, insa a acordat cinci minute de prelungire. Petrolul nu a mai reusit sa revina pe tabela si visinii pleaca cu toate puncte de la Ploiesti.

In urmatoarea etapa, CFR va primi vizita liderului Astra Giurgiu, sambata, 13 septembrie, ora 19:00.

Echipe de start:

Petrolul Ploiesti: Cobrea – Alcenat, Geraldo, Gerson, Satli – Mustivar, De Lucas – Priso, Albin, Teixeira – N’Koyi

Rezerve: Bolboaşă, Nepomuceno, Peteleu, Beţa, Astafei, Marinescu, Tamuz

Antrenor: Razvan Lucescu

CFR CLUJ: Felgueiras – Susici, Larie, Rada, Camora – Muniru, Monroy – Jarkolis, Tade, Deac – Guima

Rezerve: Vîtcă, Tiago Lopes, Christian, Ivanovski, Păun, Fl. Costea

Antrenor: Vasile Miriuta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.