America și Europa se înfruntă în premieră într-un turneu de sport electronic organizat în România

Trei dintre cele mai bune echipe de Counter-Strike: Global Offensive (CS:GO) din America de Nord au confirmat participarea în PGL Season 1, turneu internațional cu premii totale de 110.000 USD, ce va avea finala la București, în 2-4 octombrie 2015.

LigaCSs1-teams

Luminosity Gaming, Team Liquid și Counter Logic Gaming (CLG) sunt echipele nord-americane invitate care, alături de o a patra echipă, stabilită în urma partidelor de calificare, își vor disputa supremația în grupa nord-americană (NA) între 8-11 septembrie, când sunt programate meciurile acestei grupe.

Turneul PGL Season 1 include și două grupe europene unde au fost deja invitate cele mai bune echipe ale momentului: Team SoloMid (campionii sezonului trecut), Fnatic, Ninjas in Pyjamas, Team EnVyUs, Natus Vincere, Virtus.pro. Lista va fi completată cu alte două echipe, care-şi vor câştiga locurile în urma calificărilor online.

Printre formaţiile europene cu şanse la aceste locuri se numără Gamers2, Mousesports, Team Dignitas și HellRaisers, care au intrat direct în semifinalele turneelor de calificări pentru Europa, graţie invitaţiilor primite. Acestea îşi vor măsura forţele cu cele patru echipe ajunse în semifinale după cele două runde preliminare de calificări.

Calificările se vor disputa online, iar în etapele finale PGL Season 1 vor ajunge trei echipe europene și una din grupa nord-americană.

FACEIT și PGL, din nou parteneri

FACEIT, una dintre cele mai importante platforme eSports din lume, va fi din nou partenerul oficial PGL Season 1, turneu organizat de PGL, divizia eSports a companiei Computergames.ro.

FACEIT va găzdui pe serverele proprii trei etape de calificări în PGL Season 1: unul pentru America de Nord (3-9 august) și două pentru Europa (7-9 și 9-11 august).

În 29 iulie s-a dat starul înregistrărilor pentru calificări, echipele putând să se înscrie pe unul din linkurile de mai jos:

Fiecare link permite înscrierea a 128 de echipe. Perioada de înscrieri se va termina când toate locurile vor fi  alocate sau, după caz, cu o zi înainte de începerea etapei de calificări corespunzătoare.

Program

Calificări America de Nord

3-4 August – Runde eliminatorii
7 August
2.00 AM (ora României) – Sferturi #1
5.00 AM (ora României) – Sferturi #2

8 August

2.00 AM (ora României) – Sferturi #3
5.00 AM (ora României) – Sferturi #4

9 August

2.00 AM (ora României) – Semifinală #1
5.00 AM (ora României) – Semifinală #2

10 August

5.00 AM (ora României) – Finala calificărilor americane

Începând cu sferturile de finală, turneul de calificare pentru echipele americane va putea fi urmărit pe twitch.tv/pgl

Calificări Europa

Calificări EU #1

7-9 august – Runde eliminatorii

11 August

19.00 (ora României) – Semifinală #1 (echipă invitată vs echipă calificată)

22.00 (ora României) – Semifinală #2 (echipă invitată vs echipă calificată)

12 August

19.00 (ora României) – Finala primelor calificări europene.

Calificări EU #12

9-11 august – Runde eliminatorii

13 August

19.00 (ora României) – Semifinală #1 (echipă invitată vs echipă calificată)

22.00 (ora României) – Semifinală #2 (echipă invitată vs echipă calificată)

14 August

19.00 (ora României) – Finala ultimelor calificări europene.

Începând cu etapa semifinalelor, calificările europene vor putea fi urmărite pe www.twitch.tv/pgl

Partenerii PGL Season 1 sunt: HyperX, Vulcun, CS:GO Fast și Twitch.

Mai multe informații despre echipele invitate, comentatori și program vor fi anunțate pe website-ul oficial, Twitter și Facebook. Canalul oficial de streaming, unde se vor putea viziona meciurile competiției este twitch.tv/pgl.

Despre PGL Season 1

Cele mai bune 12 echipe din Europa și America de Nord se vor înfrunta vara aceasta în PGL Season 1 pentru premii in valoare de 110.000$.

După succesul înregistrat în primăvară cu sezonul de debut al competiției sale de CS:GO, începând din august PGL va oferi fanilor acestui sport electronic aceleași meciuri spectaculoase și aceeași calitate a producției cu care s-au obișnuit. În PGL Season 1 se vor reuni cele mai bune 12 echipe din lume, în premieră fiind vorba și despre formații din America de Nord.  Patru dintre cele mai bune concurente vor ajunge la București între 2 și 4 octombrie pentru a disputa etapele finale ale competiției.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.