Tehnicianul formaţiei CFR Cluj, Ioan Andone, s-a arătat mulţumim de evoluţia echipei sale din repriza secundă a primei manşe cu Basel şi promite că echipa va evolua la fel şi în retur. Totuşi, acesta a atras atenţia că deşi CFR a făcut un pas important spre grupele Ligii Campionilor, soarta calificării va fi decisă la Cluj.
„A fost un meci bun, pentru noi înseamnă mult o victorie la Basel. Dar atenţie, totul se poate dărâma în fotbal în câteva secunde. Am avut şi şansă, numai că la fel de bine spre sfârşit puteam termina meciul cu 3 sau 4-„, a declarat Andone la Dolce Sport.
Antrenorul „vişiniilor” a spus că în returul programat săptămâna viitoare, CFR va juca totul pe cartea atacului.
„Victoria de azi nu înseamnă nimic dacă nu câştigăm la Cluj. La Cluj vom ataca, mergem peste ei”, a încheiat Andone.
CFR Cluj a izbutit o victorie aseară în prima manşă a meciului cu FC Basel (scor 2-1), chiar în deplasare, iar returul se va disputa miercurea viitoare, la Cluj.