Armin van Buuren promite o noapte de neuitat și un show unic în lume la UNTOLD 2019: “Sper să rezistați”

Unul dintre cei mai populari DJ din lume și printre cei mai apreciați de către publicul român consumator al fenomenului EDM și trance, olandezul Armin van Buuren, vine pentru a cincea oară consecutiv la festivalul UNTOLD și aduce un show unic, captivant și special creat pentru această ediție aniversară.

Simpaticul DJ olandez în vârstă de 42 ani a susținut astăzi o conferință de presă la Cluj Arena, în care a vorbit despre show-ul său și noaptea specială pe care o va crea pentru UNTOLD.

Deschis, jovial și mereu cu zâmbetul pe buze, DJ-ul a susținut în conferință că se simte foarte bine la Cluj-Napoca și la UNTOLD și încearcă mereu să facă ceva special pentru a se diferenția de restul artiștilor. “Am stat puțin pe gânduri dacă să mai vin și anul acesta pentru că anul trecut am susținut un show de 7 ore și îmi va fi foarte greu anul acesta. Va fi o presiune foarte mare pe mine, știu că au existat critici din partea altor artiști, care sunt foarte buni și îi apreciez, referitor la faptul că de ce am eu un show de 8 ore și de asta încerc de fiecare dată să vin cu ceva nou și ceva special. La fel va fi și acest show unic pe care l-am pregătit pentru UNTOLD. Sunt mulți oameni implicați în el și sper să iasă bine”, a declarat cel supranumit “regele muzicii trance”.

Referitor la o reîntoarcere anul viitor la UNTOLD pentru ediția a 6-a, olandezul în vârstă de 42 ani a susținut că nu știe dacă va mai veni. “Nu știu ce se va întâmpla anul viitor. Acum la UNTOLD sunt în finala Champions League și va fi greu anul viitor să ajung iar în finală. Nu știu ce se va întâmpla, vom vedea”, a spus acesta.

Întrebat cât va ține show-ul său din acest an de la UNTOLD, Armin a precizat că va sta atât timp cât îi va permite publicul. “Dacă publicul și fanii se vor simți bine voi sta mai mult, dacă voi vedea că lumea va începe să părăsească arena și nu vor aprecia spectacolul atunci mă voi opri. Sper că nu va ploua altfel va fi foarte greu de realizat show-ul pe care l-am pregătit deoarece implică foarte mulți oameni din staff și mulți artiști. Va fi și Alexandra Bădoi, care va avea un moment special și este foarte emoționantă. Va fi o noapte de neuitat, sper să rezistați și voi”, a spus Armin.

“Am realizat un videoclip special despre UNTOLD, care va fi proiectat și în această seară. Va fi despre povestea unui fan care vine la UNTOLD”, a spus olandezul.

Întrebat dacă nu se gândește să își cumpere o proprietate în România, Armin a răspuns amuzat că i-a spus asta soției lui. “Am trăit niște momente frumoase aici în România, am vizitat foarte mult și pot spune că e țară foarte frumoasă”, a răspuns Van Buuren.

Olandezul a fost întrebat de un jurnalist ce se va întâmpla dacă va avea nevoie la toaletă, iar acesta a spus că se consideră un om norocos că rezistă bine. “La finalul show-ului de anul trecut când am coborât de pe scenă, am băut o sticlă de apă și toți m-au întrebat dacă nu am uitat ceva, dacă nu trebuie să fac ceva, la care eu am, ce să fac, vreau să mă duc acasă. Și m-am urcat în avion și am plecat. Abia când am ajuns acasă m-am dus la baie. Asta e, sunt un norocos, mama m-a făcut mai rezistent”, a povestit simpaticul DJ.

Show-ul intitulat ARMIN UNTOLD va începe la miezul nopții, ora 00:00 și va ține până în zori.

One thought on “Armin van Buuren promite o noapte de neuitat și un show unic în lume la UNTOLD 2019: “Sper să rezistați”

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top