ATENȚIE – Începând de miercuri, masca devine obligatorie pe o rază de 100 metri în jurul școlilor și grădinițelor. Amenzi de 2500 lei

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Cluj s-a întrunit luni, 5 octombrie, și a aprobat Hotărârile 42,43 și 44, prin care se instituie o serie de măsuri la nivelul județului Cluj. Hotărârile au fost luate din cauza creșterii numărului de cazuri Covid-19 şi au fost avizate de Direcția de Sănătate Publică a Județului Cluj.

„Începând cu 7 octombrie, ora 07.00, se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție de către toate persoanele cu vârsta peste 5 ani, astfel încât să acopere nasul și gura, pe o rază de 100 de metri în jurul unităților de învățământ preuniversitar din județul Cluj. Măsura va fi respectată pe toată durata perioadei Stării de alertă„, a anunțat luni, prefectul Clujului, Mircea Abrudean.

Astfel, purtarea măştii de protecţie devine obligatorie pe o rază de 100 de metri în jurul unităţilor de învățământ preuniversitar din județul Cluj. Părinții care își duc copii la școală sau grădiniță și nu poartă mască riscă o amendă de 2500 lei.

„Nerespectarea obligației de a purta mască în zonele stabilite se consideră contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 la 2.500 de lei. (…) Am considerat că zonele din proximitatea unităților de învățământ reprezintă potențial de focare pentru că părinții, aparținătorii, bunicii se îngrămădesc fără să poarte neapărat mască. Prin această Hotărâre îi obligăm pe toți să poarte mască și verificăm asta. În caz contrar vor fi aplicate sancțiunile menționate„, a precizat Abrudean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.