ATENȚIE. Noi avertizări de furtuni la Cluj! COD PORTOCALIU și GALBEN timp de două zile, cu ploi torențiale, vijelii și grindină

După ploaia torențială de duminică seara, meteorologii au emis un noi avertizări cod portocaliu și galben de ploi torenţiale, grindină, descărcări electrice și vijelii pentru mai multe județe din țară.

ANM au emis o avertizare Cod Portocaliu pentru intervalul luni ora 14.00 – marţi ora 10.00.

Astfel, în zonele de munte, în Transilvania, Maramureş, jumătatea de nord a Moldovei, iar spre seară şi în cursul nopţii de luni spre marţi (19/20 iulie) şi în Banat, cea mai mare parte a Olteniei şi în nord-vestul Munteniei, vor fi averse torenţiale, descărcări electrice şi pe alocuri vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă de 35…50 l/mp şi izolat peste 60…80 l/mp.

Sunt vizate judeţele Maramureş, Sălaj, Suceava, Bistriţa-Năsăud, Neamţ, Harghita, Mureş, Braşov, Covasna, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Dolj, Mehedinţi, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiş, Caraş Severin, Hunedoara, Botoşani, Iaşi şi Bacău.

De asemenea, începând de marţi ora 10.00 până miercuri ora 12.00 cea mai mare parte a ţării este vizată de un Cod Galben de instabilitate atmosferică.

Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în nord, nord-est, centru și în sud-est, precum și în zonele de munte. Vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 20…30 l/mp și izolat 50…70 l/mp.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.