Atleţii de la CS „U” Cluj au cucerit şase medalii la Campionatele Internaţionale de Atletism de la Cluj

Ediţia a 63-a a Campionatelor Internaţionale ale României „Iolanda Balaş Sőtér” a avut loc în acest sfârşit de săptămână, 2-3 iunie, pe Cluj Arena, şi chiar dacă interesul clujenilor a fost zero, stadionul fiind gol, cei 252 de sportivi, din care 159 la masculin şi 93 la feminin, au luptat pentru medaliile puse în joc. 

Au fost atleţi din România, Turcia, Serbia, Moldova, Bulgaria, Germania, Armenia și Israel, iar premiile puse la bătaie de organizatori, la cele 38 de probe (19 feminin, 19 masculin), s-au ridicat la suma de 23.000 de euro.

Atleții legitimați la CS Universitatea Cluj au cucerit șase medalii la această competiție, dintre care una de aur, două de argint și trei de bronz. Performanța de 45.92 secunde a lui Robert Parge la 400 m, cu care s-a urcat pe cea de-a doua treaptă a podiumului de premiere a reprezentat un nou record de tineret (U23).

Rezultate:

Locul I

– Sanda Belgyan – 400mg

Locul II

– Parge Robert – 400m – cu record național U23
– Ștafeta 4 x 400m – Opriș Antoniu, Tăut Cristian, Macovei Bogdan, Parge Robert

Locul III

– Almășan Adina – 400mg
– Rezmiveș Petre – 100m
– Dumitru Marius – 1500m

Locul IV

– Gal Camelia – 400m
– Kaniszay Levente – 1500m.

Ediţia din acest an a fost considerată o avanpremieră a ediţiei 2019 care îşi propune să devină o întrecere de tip Grand Prix. Federaţia Română de Atletism va depune candidatura pentru un concurs „Grand Prix Permit” şi speră să deschidă calea marilor întreceri de pistă din România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.