Sportivul legitimat la secția de atletism din cadrul Clubului Sportiv Universitatea Cluj, Răzvan Roman, va participa la sfârșitul acestei săptămâni, 23 – 24 iulie, la finala Campionatului Național de probe combinate.
Competiția este organizată pe stadionul Nicolae Dobrin din Pitești, iar sportivul nostru va participa la decatlon, unde urmărește medalia de aur. Răzvan Roman și-a mai trecut în luna februarie a acestui an titlul de campion național la probe combinate, la heptathon. Atletul Universității Cluj a obținut la probele: 60 m plat, lungime, greutate, înălțime, 60 m garduri, prăjină și 1000 m, un total de 5180 de puncte cucerind astfel medalia de aur a competiției și titlul de campion național.
„Doresc să îmi apăr titlul de campion național și sper să «sparg» barierea celor 7000 de puncte. Am avut concursuri anul acesta în care mi-au ieșit aumite probe, însă unele nu, dar sper că pot «lega» un concurs bun și să fac un rezultat bun, care să îmi aducă, deasemenea, și titlul de campion național”, a declarat atletul Universității Cluj, Răzvan Roman.