Primăria comunei Florești a achiziționat 359 de tablete destinate elevilor care au cu adevărat nevoie pentru școala online, iar astăzi au ajuns și au fost preluate de către directorii școlilor floreștene.
Tabletele vor ajunge la noii lor utilizatori până miercuri, 23 decembrie. Acestea îndeplinesc criteriile de performanță necesare învățământului online și vor avea conexiune permanentă la internet.
„Educația este un pilon important în dezvoltarea oricărei societăți. Dincolo de greutățile cu care ne confruntăm din cauza pandemiei, realitatea este că o societate modernă are nevoie să integreze noi tehnologii în procesul educațional.
Deși în orice societate există inegalități, acestea nu își au locul când vorbim despre accesul la învățământ și educație. Suntem extrem de conștienți de acest fapt, iar prin această achiziție evităm ceea ce se numește -digital divide, adică divizarea copiilor în posesori și neposesori de conexiune și abilități digitale.
Acest lot de tablete reprezintă doar prima etapă în planul pe care îl avem pentru îmbunătățirea actului educațional, urmând să achiziţionăm pe fonduri europene tablete pentru toţi elevii din Floreşti„, arată Primăria Florești într-un comunicat de presă.