Au început lucrări de întreținere și asfaltare pe DJ 161E Habadoc (DJ 172A) – Buza – Feldioara – DJ 161F

Consiliul Județean Cluj a demarat o serie de lucrări de întreținere curentă și periodică pe sectorul de drum Habadoc – Buza – Feldioara, situat pe drumul județean DJ 161F.

Acestea vizează, în ansamblu, un sector în lungime de peste 17 kilometri, cuprins între km 8+000 și km 25+024 și se vor finaliza cu asfaltarea tronsonului situat între km 8+000 și km 13+500.

Operațiunile vor consta în plombări cu îmbrăcăminte asfaltică, tratarea burdușirilor și a tasărilor, completarea acostamentelor, asigurarea scurgerii apelor, reprofilarea drumurilor laterale cu cilindrare și adaos de material, curățarea șanțurilor și a rigolelor, tăierea vegetației și a lăstărișului din vecinătatea platformei drumului, înlocuirea de podețe, refacerea timpanelor și a camerelor de cădere și, în final, așternerea covorului asfaltic pe sectorul vizat, în lungime de 5,5 kilometri.

În această fază, lucrările constau în tăierea și aducerea la profil a acostamentelor, realizarea de șanțuri și alte lucrări pregătitoare în vederea asigurării frontului de lucru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.