Azi începe Cupa „U NTT Data” la volei feminin, cu intrare liberă!

Clubul Sportiv Universitatea Cluj organizează în acest weekend, începând astăzi, Cupa „U NTT Data Cluj” la volei feminin, iar alături de echipa gazdă vor mai participa şi formaţiile CSU Târgu Mureș, CSM Lugoj și Jászberény (Ungaria).

Programul turneului:

Vineri, 22 septembrie

16:15 – CSU Târgu Mureș – CSM Lugoj
18:30 – „U” NTT Data Cluj-Napoca – Jászberény

Sâmbătă, 23 septembrie

16:15 – CSU Târgu Mureș – Jászberény
18:30 – „U” NTT Data Cluj-Napoca – CSM Lugoj

Duminică, 24 septembrie

10:30 – CSM Lugoj – Jászberény
12:00 – ”U” NTT Data Cluj – CSU Târgu Mureș

„Va fi un turneu destul de tare, ținând cont că vine echipa din Ungaria la care am participat noi. Este o echipă foarte puternică, cu pretenții la titlu în campionatul Ungariei. Vine CSM Lugoj, o echipă puternică de anul trecut, care s-a întărit cu cinci străine și Târgu Mureș, o echipă cu tradiție din prima ligă, care are sportive foarte valoroase. Sperăm să facem meciuri bune, să creștem și să ne omogenizăm grupul. Nici aici nu ne interesează rezultatele, ci mult mai mult partea tehnico-tactică. Din păcate, nu avem foarte mult timp de lucru deoarece pozițiile în sală sunt puține și scurte și din această cauză nu reușim să ne desfășurăm o activitate cu un volum mai mare de muncă. Sper ca suporterii Universității să vină într-un număr cât mai mare să susțină acest proiect al nostru, să ne fie alături pentru că vom avea nevoie și de ei. Să ne fie al șaptelea jucător”, a spus antrenorul echipei de volei ”U” NTT Data Cluj, Ciprian Dârnescu.

În perioada 15-16 septembrie voleibalistele au participat la un turneu amical organizat de Jászberény și s-au clasat pe locul trei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.