Basescu: „Cum, Dumnezeu, femeia romă poate ţine cinci-şase copii, iar românca, nu?”

basescuPreşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că, în actualul ritm de scădere demografică, structura se va schimba pentru că minoritatea roma este foarte productivă, menţionând că natalitatea este o misiune pentru femeile din ţara noastră.

„Nu aş vrea să vă întreb câte dintre dumneavoastră aveţi copii. Dar mă uit cât am muncit cu fetele mele, măritate-nemăritate, «Faceţi, fetelor, un copil, că până la urmă este un act patriotic». Mă rog, cu asta mică am reuşit până la urmă, cu cea mare nu reuşesc (…) Cred că natalitatea este o misiune pe care şi femeile din România trebuie să şi-o asume. Scuzaţi-mă că o spun atât de direct”, a declarat Băsescu, la o întâlnire cu femeile de succes organizată de revista Business Woman.

El a arătat că în actualul ritm de scădere demografică, România va ajunge să aibă numai 15 milioane de locuitori în 2030, adică „o pierdere uriaşă”. El a spus că aceasta va aduce şi „o schimbare consistentă a structurii populaţiei pentru că avem minoritatea roma, care este extrem de productivă”.

Cum, Dumnezeu, femeia romă poate ţine cinci-şase copii, iar românca nu poate? E adevărat, ea nu este manager, femeia romă (…) Trebuie să mergem şi în zona cealaltă. Poate maternitatea este una dintre misiunile fundamentale ale femeii, asta mi se pare mie”, a afirmat Băsescu.

Una dintre interlocutoarele sale i-a argumentat că nivelul de protecţie a femeii însărcinate şi gravide s-a redus în timpul Guvernului Boc, atât privind concediul maternal, cât şi indemnizaţia pentru creşterea copilului.

Preşedintele i-a replicat că România are una dintre cele mai favorabile legislaţii din UE în acest sens, în condiţiile în care în Belgia stau numai 30 de zile în concediu de creştere a copilului, fără concediu prenatal.

„Problemele nu sunt la timp, sunt la susţinerea financiară, lucru pe care îl recunosc”, a spus Băsescu, care a argumentat însă că şi înainte de plafonarea operată de Guvernul Boc la indemnizaţia de creştere a copilului rata natalităţii a fost tot în scădere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.