Bilanțul ALOPEDI în primul semestru din 2022. Tot mai mulți părinți apelează la acest serviciu de urgențe pediatrice

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, împreună cu reprezentanți ai Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii care gestionează serviciul de call center ALOPEDI 0364-917, au realizat o analiză a activității derulate în primele șase luni ale anului 2022 prin intermediul proiectului destinat obținerii sfaturilor medicale pediatrice.

ALOPEDI 0364-917 a fost apelat în primul semestru al acestui an de 9.244 de părinți, aproape dublu față de primele șase luni ale anului trecut, când s-au înregistrat 4.905 apeluri. Totodată, se remarcă o creștere a numărului de apeluri telefonice începând cu luna aprilie a.c., în iunie înregistrându-se 1.686 de apeluri, majoritatea pentru probleme ce necesitau doar sfat medical.

Peste 73% dintre apeluri s-au finalizat cu recomandări de îngrijire la domiciliu a copilului bolnav, nemaifiind necesară deplasarea la unitatea de primire a urgențelor sau la o altă unitate medicală. De asemenea, pentru 723 de copii a fost recomandat consultul medical imediat, în primele două ore de la apel, iar în 14 cazuri a fost necesară intervenția Serviciului de Ambulanță.

Febra rămâne principalul motiv de solicitare a sfatului medical al profesioniștilor cu experiență în evaluarea telefonică a gravității stării copilului bolnav, urmată de manifestările respiratorii. 319 părinți au apelat ALOPEDI 0364-917 pentru copii diagnosticați cu COVID-19, majoritatea în ianuarie și februarie. Începând cu luna aprilie a.c. a crescut numărul apelurilor pentru probleme digestive, în iunie înregistrându-se 300 de apeluri pentru diaree, dureri abdominale sau vărsături și 225 de apeluri pentru probleme respiratorii.

În primul semestru al acestui an apelurile au provenit atât din județul Cluj (53,35%) cât și din alte județe, 150 de părinți români aflați în acel moment pe teritoriul altor țări solicitând, de asemenea, sprijinul medicilor care deservesc serviciul de call center pentru urgențe pediatrice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.