Boc a explicat de ce municipiul Cluj-Napoca nu va fi carantinat, la o rată de infectare de 8,70 la mie

Municipiul Cluj Napoca nu va intra, deocamdată, în carantină, chiar dacă rata de infectare cu COVID-19 a ajuns la 8,79. A confirmat-o și primarul Emil Boc și a explicat că atâta timp cât mai sunt măsuri care pot fi luate va fi evitată carantinarea orașului.

„După 3 la mie, fiecare județ își face propriile analize, prin intermediul DSP – ului care propune instituirea carantinei ținând cont de: gradul de infectare, numărul de infectări, gradul de ocupare a locurilor, de posibilitățile existente în spitale, de posibilitatea de a înființa secții COVID.

Sunt mai mulți factori care intră în această analiză. Până în acest moment analiza de risc a DSP a spus că nu se întrunesc criteriile minimale pentru carantinare. În acest moment. Sperăm să nu se întrunească nici în viitor. Asta depinde de cum evoluează situația la Cluj. Sibiul a intrat în carantină când a ajuns la rata de infectare de 11 cazuri la mia de locuitori. Clujul este la 8,70. Sperăm să nu ajungem la un nivel la care să se pună problema”, a declarat primarul Emil Boc, la un post de radio.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.