Întârzierea construcției noii săli polivalente de 12.000 locuri din Complexul „Lia Manoliu” București ar putea aduce Campionatele Europene de Gimnastică din 2017 în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, cea mai modernă sală la această oră din România.
„Se caută o variantă pentru organizarea Campionatului European din 2017, care va fi organizat în România. Am fost la Cluj-Napoca, am văzut noua sală de acolo, facem studii de fezabilitate dacă se poate organiza acolo şi vom vedea ce va fi. Cert este că o decizie trebuie luată până în septembrie, iar apoi depindem şi de acordul forului european UEG”, a declarat Adrian Stoica, pentru Mediafax.
Adrian Stoica a menţionat că bugetul complet al competiţiei nu a fost încă decis, dar cu siguranţă mutarea unui asemenea eveniment la Cluj-Napoca ar însemna „creşteri semnificative de buget”.
Preşedintele FRG a vorbit şi despre condiţiile găsite la Cluj-Napoca, în Sala Polivalentă de 7.200 de locuri. „Sala în sine e foarte OK, foarte bună, se pretează oricărei competiţii de gimnastică, chiar şi de nivelul unui Campionat Mondial, pentru organizarea căruia sala de competiţie trebuie să aibă minimum 6.000 de locuri. Am găsit şi unele probleme legate de anexe, nu anexele sălii, care sunt în regulă, ci e vorba de săli de antrenament sau de încălzire, necesare la o asemenea competiţie. Lucrăm pe ce variante ar fi şi vom vedea ce soluţii găsim”, a spus Stoica.
Stoica a precizat că, în privinţa construcţiei noii săli polivalente de la Bucureşti, nu sunt prea multe de spus.
„La Bucureşti nu am ce să fac, există nişte proceduri legale şi care permit să se facă 1.001 de contestaţii şi să se întârzie o lucrare cu anii. E foarte păgubos, e greu să planifici un eveniment de asemenea anvergură în aceste condiţii. Lucrurile nu sunt simple, nu discutăm despre legi, ele există şi se aplică, dar pentru noi devine foarte complicat să mai planificăm asemenea competiţii, plus că ne facem şi de râs. Ca să închei, aş mai putea spune că sunt eforturi foarte mari, iar federaţia va face tot ce poate pentru organizarea acestui Campionat European. Păcat însă că ne facem o vară fierbinte, că parcă nu e îndejuns de fierbinte aşa cum e”, a conchis Adrian Stoica.
România a obţinut în 23 ianuarie dreptul de organizare al CE de gimnastică artistică din 2017 în detrimentul Danemarcei, în urma reuniunii Comitetului Executiv de la Lausanne.
Sala Polivalentă din Cluj-Napoca are o capacitate de 7.200 de locuri, dar se poate extinde până la 10.000 de locuri și este omologată pentru baschet, volei şi handbal, dar poate găzdui competiţii internaţionale de box, arte marţiale, gimnastică, scrimă, tenis de masă, tenis de câmp sau badminton.
Ediţia Campionatului European din 2017 va fi a doua găzduită de România după cea din 1957, prima a competiţiei.