„Carbon”, cel mai de succes film din Republica Moldova, a cucerit publicul la Cluj în cadrul TIFF.22, la prima proiecție în România – VIDEO

Prima proiecție în România a celui mai de succes film lansat în Republica Moldova, „Carbon”, a fost primit miercuri seara, 14 iunie, cu o sală arhiplină și cu ropote de aplauze la Cinema Victoria din Cluj-Napoca, în cadrul ediției a 22-a a Festivalului Internațional de Film Transilvania.

Pelicula regizată de Ion Borș a stabilit recorduri absolute în box office-ul din Republica Moldova, fiind cel mai urmărit film din istoria țării, devansând filme de mare succes precum Avatar.

Lungmetrajul a fost urmărit inclusiv la Tiraspol, dar și în Statele Unite ale Americii, în Chicago mai exact, precum și în alte țări europene, iar în cinematografele din România va intra începând cu 7 iulie, fiind distribuit de Transilvania Film.

Sala a fost neîncăpătoare la Cinema Victoria, interesul a fost unul foarte mare, toate biletele epuizându-se cu câteva zile înainte.

Întrebat cum a luat decizia de a aborda astfel conflictul din Transnistria, regizorul Ion Borș a răspuns.

„Ideea filmului a venit pentru că tatăl meu a participat la conflictul de pe malul Nistrului, mi-a povestit câteva istorii, erau destul de tragi-comice, hazlii spre absurde. Inițial doream să facem un film dramă-clasică națională, de jele, dar treptat pe măsură ce ne documentam am observat că sunt foarte multe istorii povestite de oamenii contemporani care au participat la acele evenimente, care sunt vii și astăzi. Aceștia ne-au povestit iarăși foarte multe istorii tragi-comice și de aici ne-a venit ideea să abordăm povestea din acest unghi”, a declarat regizorul.

Despre cea mai mare provocare a realizării filmului și câte zile au durat filmările

„Cea mai mare provocare a fost că am filmat în pandemie, nu am avut bani, trebuia să filmăm 90 de zile și am filmat în 37. Le mulțumesc tuturor că au crezut în această echipă și această meserie, iar astăzi suntem aici„, a mai precizat Borș.

„Filmul a fost deja văzut la Tiraspol, am invitat televiziunile din stânga Nistrului, au venit la premieră, au filmat cu un GoPro și au făcut un super material pe TV, ne-au făcut cu ou și oțet, dar e ok„, a declarat Sergiu Cumătrenco Jr., producătorul filmului.

„Am dat un interviu pentru o televiziune din Tiraspol, au fost întrebări provocatoare, ne-am descurcat credem noi, dar după ce au stins camerele jurnalista mi-a spus că ei personal îi place foarte mult filmul”, a completat Borș.

Carbon a cucerit și America

„Filmul a avut premiera în Chicago, pe 24 octombrie 2022, a avut premiera în Canada, am avut în total vreo 7 proiecții în toată America, mare parte a spectatorilor au fost dragii noștri moldoveni, conaționali, chiar și români. Am avut un tur al diasporei nu doar în America, dar și în Europa”, a mai precizat Cumătrenco.

„Carbon” este un film plin de umor și captivant, cu replici savuroase și pline de naturalețe și care aduce în centrul atenției într-o manieră tragicomică războiul din Transnistria, conflictul uman, dezumanizarea şi propaganda rusă în Republica Moldova. Lungmetrajul pune în lumină o altfel de perspectivă foarte provocatoare asupra societăţii moldoveneşti.

Acţiunea peliculei are loc în Republica Moldova anului 1992, în apropierea zonelor de conflict de pe Nistru, iar povestea urmăreşte peripeţiile unui tânăr tractorist (Dumitru Roman) care, din dorinţa naivă de a-şi construi o viaţă „normală” alături de iubita sa, porneşte într-o călătorie periculoasă spre împlinirea visurilor, alături de un vecin din satul unde locuiește, rol făcut de actorul din Târgu Mureș, Ion Vântu.

O descoperire morbidă transformă călătoria într-o aventură plină de situaţii absurde în care eroul se confruntă cu indiferenţă, lăcomie şi prostie din partea celor din jur. Prin această poveste tulburătoare, el învaţă lecţia esenţială de a fi un om, o experienţă care îi va schimba viaţa.

Filmul „Carbon” a fost selectat ca propunere a Republicii Moldova pentru Premiile Oscar şi a fost difuzat în peste 25 de oraşe din 10 ţări.

Cel mai de succes film din Basarabia este inclus în acest an și în competiția oficială a TIFF 2023.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.