Ce crede medicul Virgil Musta despre evoluția COVID-19 în România: „Relaxarea prematură reporneşte pandemia”

Medicul Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara recomandă că abordarea greşită nu iartă, iar relaxarea prematură reporneşte pandemia de COVID-19.

Pentru moment, în România, numărul de infecţii pare să fie încă la un nivel scăzut şi controlabil, deşi este evidentă tendinţa de creştere pe care o înregistrăm în ultimul timp. Continuarea va depinde de fiecare dintre noi, scrie medicul Virgil Musta pe Facebook.

În august, septembrie şi în lunile de toamnă-iarnă ce urmează, este necesar „să nu fim ignoranţi, să nu credem că s-a terminat pandemia şi că nu mai trebuie să facem nimic, ci, din contră, să nu uităm prin ce s-a trecut şi să punem în practică tot ce am învăţat până acum, pentru a ne proteja în continuare, pe cei dragi nouă şi pe toţi cei din jurul nostru”.

De la începutul pandemiei şi până în 8 august 2021, în România au fost confirmate un număr de 1.084.919 cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, dintre care 96,65% s-au vindecat, 0,19% sunt încă în luptă cu boala, acasă sau în spitale, 3,16% au decedat.

„Ca medic infecţionist, vă mai pot spune că în ultimul secol România nu s-a mai confruntat cu un număr atât de mare de îmbolnăviri cauzate de o boală infecto-contagioasă şi cu o rată aşa mare de deces. Personal, pe întreg parcursul pandemiei, am avut sentimentul că suntem într-un război complex. La nivel mondial, a început ca o luptă cu virusul, apoi s-a extins afectând relaţiile sociale, iar mai apoi, a primit conotaţiile unui război economic şi geopolitic şi nu în ultimul rând, cu influenţe importante în sfera psihologică şi a relaţiilor interumane.

Se poate asemăna cu un nou Război Mondial, un război <altfel>, dar care, la fel ca în precedentele două războaie mondiale, a făcut un număr foarte mare de victime (peste 4 milioane la nivel mondial), în foarte multe ţări, de pe toate continentele. Foarte multe ţări au suferit pierderi economice importante, societatea este mai divizată ca niciodată, iar din punct de vedere psihologic, acest război a lăsat traume adânci şi de lungă durată în multe familii îndoliate, cât şi în societate”, afirmă medicul, potrivit Mediafax.

Acesta consideră că au murit prea mulţi oameni şi cu siguranţă multe vieţi puteau fi salvate, dar în acelaşi timp s-a evitat o pierdere mai mare de vieţi omeneşti (comparativ cu ceea ce s-a întâmplat în ţări cu sisteme de sănătate mult mai performante):

„În România am reuşit să limităm acest număr comparativ cu ţări ca Italia, Belgia, Marea Britanie, Ungaria, Bulgaria, Polonia, Cehia sau Croaţia, dar, din nefericire, acest număr este mai mare la noi faţă de ţări precum Spania, Portugalia, Franţa, Israel, Danemarca, Norvegia dar şi decât în Grecia, Serbia, Lituania”.

Potrivit lui Musta, există deja date concrete din România relevante după 7 luni de la primele vaccinări, care arată că dintre toate persoanele vaccinate (cu cel puţin o doză) numai 0,58% au fost testate pozitiv: „asta înseamnă că 99,4% dintre ei fie nu s-au infectat deloc, fie au făcut forme asimptomatice sau foarte uşoare astfel încât nu au avut nevoie de a merge la spital”.

De asemenea, persoanele decedate după ce s-au vaccinat (cu cel puţin o doză) reprezintă 0,01%, adică 99,99% dintre persoanele vaccinate au supravieţuit. În ce priveşte persoanele care şi-au făcut schema completă de vaccinare, numai 0,1% au fost testate pozitiv, adică 99,9% dintre ei fie nu s-au infectat deloc fie au făcut forme asimptomatice sau foarte uşoare astfel încât nu au avut nevoie de a merge la spital. Persoanele decedate după ce s-au vaccinat complet reprezintă 0,002%, adică 99,998% dintre persoanele vaccinate complet au supravieţuit.

La un calcul simplu, diferenţa poate fi uriaşă între cei vaccinaţi şi cei nevaccinaţi. Spre exemplu, dintre 1000 de persoane infectate, dar vaccinate complet, este foarte probabil să nu moară nimeni, pe când la 1000 de persoane infectate nevaccinate este foarte probabil să moară 30 dintre ele (ţinând cont de rata ce cca 3% a deceselor înainte de existenţa vaccinului)!!!”, susţine Musta.

„Se înregistrează şi în prezent pacienţi cu forme severe de boală pe fondul infectării cu varinta Delta, dar se observă în spitale că aceste cazuri grave sunt în marea majoritate la persoane nevaccinate. În toate aceste ţări, cu toate că varianta Delta este mult mai virală şi generează infectări chiar şi în rândul celor vaccinaţi, aceste cazuri noi sunt mult mai puţine comparativ cu numărul infectărilor la cei nevaccinaţi şi mult mai uşoare. Mai mult decât atât, majoritatea acestor ţări şi-au vaccinat în proporţii foarte mari persoanele cu risc, spre exemplu mediile de vaccinare pentru grupa de vârsta peste 60 de ani în aceste ţări este peste 70-80%, în timp ce la noi este sub 40%”, adaugă medicul.

Acesta îşi încheie mesajul făcând apel la oameni să se gândească la aceste date şi să fie responsabili.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.