Cea mai mare dezbatere publică despre viitorul Clujului va avea loc în Piața Unirii, pe 16 iunie

Clujenii sunt invitați să participe la cel mai mare dialog public din istoria orașului, care are ca subiect chiar viitorul comunității locale. În 16 iunie, de la ora 19:30, sute de mese vor fi amplasate în Piața Unirii și peste 1.000 de clujeni vor fi invitați să discute despre temele care contează pentru ei atunci când vine vorba despre viitorul comunității din care fac parte.

Impact-Festival

Evenimentul  este organizat de Impact Hub, împreună cu BCR și Fundația ERSTE și este deschis tuturor celor care vor să se implice în a decide viitorul orașului, fie că sunt voluntari în cadrul unor asociații, antreprenori sau reprezentanți ai mediului de afaceri, artiști, sportivi, angajați, elevi sau studenți. „Este un demers deschis, la care este important să avem puncte de vedere cât mai diverse, chiar divergente, pentru a cristaliza o viziune asupra acestui oraș, care să aparțină cu adevărat celor care trăiesc și lucrează zi de zi în Cluj”, spune Diana Carbarău, Project Manager al Impact Festival Cluj-Napoca.

Cum vedem viitorul orașului? Ce fel de capitală europeană a culturii ne dorim să fie Clujul? Cum putem contribui la transformarea Clujului într-un loc în care să fie mai plăcut să trăim? Acestea vor fi întrebările la care vom căuta răspunsuri împreună, pe 16 iunie, vom descoperi care sunt tiparele în modul în care gândim și ne formulăm perspectivele, vom descoperi poveștile și aspirațiile tuturor participanților, indiferent de vârstă, etnie, religie, limbă, categorie socială sau nivel de educație.

Evenimentul se va desfășura după formatul World Cafe. Un moderator introduce subiectele de discuție și explică regulile. Participanții sunt invitați să ia loc la mese, să cunoască oameni noi, să înceapă conversațiile și vor avea ocazia să schimbe apoi masa și să descopere noi parteneri de dialog, În acest fel, dialogul participativ produce efecte din prima clipă, fiecare persoană implicată având ocazia să cunoască alți oameni interesați de subiectul în discuție și să descopere idei și abordări diverse.

La finalul evenimentului, ideile sunt centralizate și incluse într-un raport care va fi oferit atât autorităților locale, cât și tuturor organizațiilor sau persoanelor interesate și activ implicate în dezvoltarea comunității.

Formatul World Cafe a fost folosit cu succes pentru generarea de idei și priorități de dezvoltare în zeci de țări de pe cinci continente, astfel de evenimente fiind organizate în orașe dintre cele mai diferite, precum Tokyo, Tel Aviv, Rio de Janeiro sau Boston.

Piața Unirii a fost aleasă pentru acest demers atât datorită statului ei de „kilometru zero” al orașului, cât și în mod simbolic: marcată în trecut de semne ale dezbinării comunităților care conviețuiesc în Cluj, ea va deveni, în 16 iunie, o „piață a unirii ideilor bune”, în care toate punctele de vedere sunt ascultate și luate în considerare.

Impact Festival, o zi pentru viitorul orașului

„World Cafe” face parte din Impact Festival, o zi în care experți ai unor organizații internaționale, parteneri locali și oameni din toate domeniile de activitate vor participa la un dialog deschis, acționând ca un catalizator pentru dorința și capacitatea de dezvoltare a comunității.

Impact Festival are trei componente. Prima este o serie de prezentări susținute de experți internaționali de prestigiu, sub numele Inspiration Arena, care vor avea loc la Grand Hotel Italia. Au confirmat deja participarea reprezentanți ai Burning Man, festivalul-fenomen care durează o lună în fiecare an și care unește zeci de mii de oameni din întreaga lume și ai Școlii de Business a Universității Oxford.

A doua componentă constă în masterclasses, în care reprezentanți ai unor organizații și companii precum RSA, Presencing Institute, Danone, UNDP, Tilt, The League of Intrapreneurs, RedBull, World Vision vor împărtăși modele de bune practici pe teme precum intraprenoriat, dezvoltarea piețelor emergente ori colaborarea în spațiile creative.

Cea de-a treia componentă, care va încheia ziua, este dezbaterea în format World Cafe, programată seara, de la ora 19:30, în Piața Unirii. Participarea este gratuită la toate evenimentele, iar înscrierile pentru acest eveniment se pot face online pe www.impactfestival.ro.

One thought on “Cea mai mare dezbatere publică despre viitorul Clujului va avea loc în Piața Unirii, pe 16 iunie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.