Centrul Agro Transilvania oferă noi facilități pentru producătorii locali: 7 boxe de refrigerare și 5 spații pentru birouri

Centru Agro Transilvania, cea mai mare și mai modernă piață agro-alimentară din județul Cluj, pune la dispoziția celor interesați 7 boxe de refrigerare pentru produse vegetale și animale, respectiv 5 spații cu destinația birouri.

Boxele de refrigerare sunt dintre cele mai moderne existente la ora actuală și au o suprafață cuprinsă între 22 și 26 mp. Ele sunt formate din spațiul propriu-zis de depozitare, care cuprinde un sistem de monitorizare a factorilor de microclimat la nivel de produs, și un birou adiacent de cca. 9 mp, prevăzut cu lavoar, AC și internet.

Birourile aflate la închiriere au fost renovate în cursul acestui an la standarde europene. Ele au lumină naturală, dețin internet, AC, vestiar, grup sanitar, etc.

Amintim faptul că Hala de Marketing din cadrul Agro Transilvania este destinată depozitării clasice și la frig, prelucrării, ambalării, manipulării și desfacerii produselor agroalimentare. Ea este dotată cu:

• 10 boxe pentru produse alimentare refrigerate de origine vegetală;
• 15 boxe pentru produse alimentare refrigerate de origine animală;
• 11 boxe pentru diverse produse alimentare congelate;
• 5 boxe pentru produse pulverulente;
• 3 spatii pentru păstrare și prezentare flori;
• tunel coacere banane;
• depozit produse verzi/coapte;
• tunel de refrigerare rapidă a produselor agroalimentare.

De asemenea, pe platforma pieței în aer liber există 56 de spații de depozitare pentru legume-fructe, cu o suprafață care variază între 35 mp și 150 mp.

În ceea ce privește investițiile finalizate, în cursul anului 2021, Consiliul Județean Cluj a contribuit cu suma de 717.790 lei pentru realizarea mai multor categorii de lucrări, dintre care amintim:

  • 9 noi tonete de legume-fructe (200.500 lei)
  • o rampă și noi celule pentru colectarea selectivă a deșeurilor (70.110 lei)
  • Refacerea pardoselii Halei de Marketing în proporție de cca. 50% (146.160 lei)
  • Reabilitarea termică a cabinei-poartă și a intrării principale (146.160 lei)
  • Refacerea gardului din incintă (145.860 lei)

În cursul anului viitor investițiile vor continua. Dintre cele mai importante amintim: finalizarea reabilitării pardoselii Halei de Marketing, extinderea sistemului de supraveghere video, îmbunătățirea sistemului de acces în incintă, construirea unui punct de colectare selectivă a deșeurilor pentru fracția umedă/uscată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.