Centura Valcele-Apahida este finalizata si va fi inaugurata joi. Ministrul Dan Sova este asteptat la „taierea panglicii”

centura valcele apahida„Centura de diamant” Valcele-Apahida va fi inaugurata joi, anunta presedintele Consiliului Judetean Cluj, Horea Uioreanu. Prefectura Clujului anunta ca la inaugurare centurii de ocolire Vâlcele-Apahida (în zona viaductului) este asteptat si ministrul Marilor Proiecte, Dan Sova.

„Faptul că această centură este, în sfârșit, finalizată, demonstrează că USL își ține promisiunile. Practic, începând de astăzi, centura municipiului Cluj-Napoca, pe traseul Vâlcele-Apahida, este finalizată. Nu mai vorbim de o <<centurică a centurii>>, așa cum s-a întâmplat cu lucrarea inaugurată cu fast în vechea guvernare, când premierul de atunci, domnul Emil Boc, a inaugurat o lucrare nefinalizată. Noi nu tăiem panglici la lucrări care nu sunt gata, noi chiar ne ținem de cuvânt și finalizăm proiectele”, precizează Horea Uioreanu, președintele CJ Cluj și vicepreședinte al PNL.

Reamintim, proiectul de construire a centurii de ocolire pe direcţia sud-est a municipiului Cluj-Napoca, Vâlcele-Apahida, a fost elaborat în timpul guvernării liberale, traseul inițial aprobat urmând linia drumurilor județene, nefiind necesare exproprieri sau defrișări.

Conform acestei variante, asumate inițial și de domnul Emil Boc, președintele PD la acea vreme, costurile centurii urmau să se ridice la circa 30 de milioane de euro. Ulterior, ministrul transporturilor de atunci, Gheorghe Dobre, a agreat o altă variantă, care s-a dovedit a fi mult mai costisitoare și mai greu de realizat din cauza unor probleme geotehnice. Costurile finale ale acestei investiții se ridică la peste 150 de milioane de euro, față de aproximativ 50 de milioane de euro stabilite prin contractul de lucrări.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.