CFR Cluj a efectuat primul transfer al verii si a plecat in cantonamentul din Slovenia! Miriuta va miza pe tineri in noul sezon

CFR Cluj a plecat marti, 28 iunie, intr-un cantonament in Slovenia, acolo unde clujenii vor face ultimele pregatiri inaintea primului meci oficial din noul sezon, Supercupa Romaniei cu Astra Giurgiu, joc programat in 16 iulie, pe Cluj Arena.

andrei peteleu cfr cluj

Gruparea din Gruia a realizat si primul transfer din aceasta vara, este vorba de fundașul dreapta Andrei Peteleu, în vârstă de 23 de ani, s-a alaturat lotului condus de Vasile Miriuta si a plecat in cantonamentul din Slovenia.

Peteleu a jucat 31 de meciuri in ultimele doua sezoane pentru Petrolul Ploiesti, 17 în sezonul 2014-2015 si 14 în stagiunea 2015-2016). În carieră a mai jucat la Gloria Bistrița (2009-2013), Delta Tulcea (2009-2011 – împrumut), Tg. Mureș (2013) și Săgeata Năvodari (2013-2014).

Vasile Miriuță, noul tehnician al CFR-ului, a anunțat că va mai face maximum două transferuri, însă abia după ce își va face o idee în cantonament despre ce întăriri i-ar mai trebui. Antrenorul a precizat și că va miza pe tineri, așa cum a făcut la toate echipele pe care le-a pregătit.

„Tot timpul îmi face plăcere când mă întorc acasă. Făcând o paranteză, m-am întors la o echipă unde m-am simţit foarte bine. Am avut o relaţie bună cu jucătorii, cu suporterii, cu conducerea. Nu cred că e un moment mai greu decât atunci când am plecat, treaba mea e să pregătesc echipa. CFR e pe un drum bun, nu sunt probleme. CFR a jucat frumos şi cu mine, şi cu Dican, şi cu Conceicao. Mai sunt 8 jucători din lotul pe care i-am antrenat atunci, dintre care 5 sunt titulari. Avem un lot bun, mă refer la Camora, Larie, Lopez, Jacolis, Păun, Petrucci. Sunt un antrenor care le voi da şanse şi tinerilor, cum am făcut-o şi data trecută”, a declarat Vasile Miriuţă, la emisiunea „Digi Sport Matinal”, citeaza digisport.ro.

CFR va disputa 4 amicale in cantonamentul din Slovenia, dupa cum urmeaza:

30 Iunie: CFR Cluj – NK Rudar Velenje (Slovenia)
03 Iulie: CFR Cluj – Zorya Luhansk (Ucraina)
06 Iulie: CFR Cluj – Dinamo Moscova (Rusia)
08 Iulie: CFR Cluj – FC Karpaty Lviv (Ucraina)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.