După ce și-au adjudecat al șaselea titlu și al treilea consecutiv, campionii de la CFR Cluj au dominat echipa sezonului 2019-2020 în Liga 1, având patru fotbaliști, dar și antrenorul Dan Petrescu.
Oficialii LPF au anunțat echipa ideală a campionatului, iar patru jucători ai feroviarilor se regăsesc în ea, alături de tehnicianul Dan Petrescu.
Astfel, echipa ideală a acestui sezon începe cu portarul lituanian Giedrius Arlauskis, care a reușit 19 partide fără gol primit, iar în defensivă CFR este reprezentantă de fundașii Andrei Burcă și Paulo Vinicius, ultimul fiind cotat cel mai bun apărător din Liga 1.
Nu putea să lipsească nici Ciprian Deac din echipa ideală a Ligii I, care a avut unul dintre cele mai bune sezoane din carieră, cu 14 goluri marcate și nouă pase decisive.
În plus, Dan Petrescu este primul antrenor din ultimii 23 de ani care câștigă trei titluri la rând, iar tehnicianul a făcut din CFR Cluj prima echipă din afara capitalei care cucerește trei trofee consecutive în Liga 1 în ultimii 93 de ani.
Echipa ideală a Ligii 1:
Arlauskis (CFR Cluj) – Burcă (CFR Cluj), Vinicius (CFR Cluj), M. Constantin (Gaz Metan Mediaș) – Deac (CFR Cluj), Nistor (Dinamo/CS U Craiova), Rodriguez (FC Botoșani), Cicâldău (CS U Craiova) – Iancu (Viitorul), Alibec (Astra), Fl. Coman (FCSB). Antrenor: Dan Petrescu (CFR Cluj)