Claudiu Niculescu şi-ar dori un meci de retragere în tricoul Universităţii Cluj

claudiu niculescuClaudiu Niculescu a rămas cu sufletul alături de „şepcile roşii”, club pentru care a evoluat timp de două sezoane (2010-2012) şi a marcat 18 goluri.

La banchetul de final de an al echipei CSM Râmnicu Vâlcea, unde este antrenor principal, cel poreclit „Clau-Gol” a făcut o declaraţie care îi va dezamăgi pe suporterii lui Dinamo. Acesta a declarat că şi-ar dori să se retragă în tricoul Universităţii Cluj.

„Nu am am avut un meci de retragere şi sincer îmi doresc. Dacă ar fi să fie mi-ar plăcea să joc pentru Universitatea Cluj, în faţa suporterilor clujeni, care sînt minunaţi. Dacă ar fi ca meciul amical să fie şi cu Dinamo atunci ar fi perfect, mai ales că cele două galerii sînt înfrăţite.

Şi pentru Ionel Dănciulescu ar putea să fie meciul de retragere. În fine, îmi doresc dar nu depinde de mine”, a declarat Niculescu, potrivit Mediafax.

Niculescu a fost de două ori campion în tricoul lui Dinamo şi a câştigat de două ori titlul de golgeter. Are 156 de goluri în 326 de meciuri în Liga 1.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.