Week-end-ul trecut a avut loc la Pitești Campionatul Național de Poliatlon cadeți (12-14 ani), iar sportiva secției de natație a CS Universitatea Cluj, Ana Dascăl, s-a întors acasă cu cinci medalii de aur, devenind astfel campioană națională la poliatlon individual.
Ana Dascăl s-a clasat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la probele: 100 m spate, 100 m liber, 200 m liber, 200 m mixt și în clasamentul general cumulat, iar Alexia Dascăl a obținut o medalie de bronz la proba 100 m spate.
Aceasta a fost ultima competiție internă a calendarului Federației Române de Natație și Pentatlon Modern pe anul 2015.