Clujenii încep să se învețe minte și stau acasă. Sub 200 de amenzi în ultimele 24 de ore

În ultimele 23 de ore, peste 700 de forțe de ordine, poliţişti, jandarmi, poliţişti locali şi militari au desfășurat misiuni specifice la Cluj în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19.

Pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației conform ordonanțelor militare, oamenii legii au aplicat 195 de sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 329.934 de lei, majoritatea fiind aplicate pentru nerespectarea măsurii privind restricționarea circulației.

Autorităţile au verificat modul de respectare a măsurii de izolare în cazul a peste 1347 de persoane, iar 76 de societăți comerciale au fost controlate din perspectiva respectării interdicţiilor instituite.

Pentru 26 de cetățeni reîntorși în țară au fost întreprinse măsuri pentru a fi escortați spre locațiile de domiciliu pentru urmarea perioadei de carantină sau autoizolare sau la încheierea acesteia spre județe de reședință.

152 de salvatori din cadrul ISU și SAJ au fost implicați în acțiunile de împiedicare a răspândirii noului tip de coronavirus, dar și în activități specifice Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.