Pe 16 septembrie, în cadrul evenimentului care celebrează, pentru al 13-lea an, cinema-ul autohton, Noaptea Albă a Filmului Românesc, la Cinema Victoria din Cluj-Napoca vor rula trei dintre cele mai recente filme românești. OM-CÂINE va fi proiectat în premieră de la ora 18:00, urmat de avanpremiera filmului CAPRA CU TREI IEZI de la ora 20:30, filmul de debut al regizorului Victor Canache, iar de la ora 22:30 va fi proiectat în avanpremieră filmul NUNȚI, BOTEZURI, ÎNMORMÂNTĂRI, regizat de Alexandru Lusting.
Biletele se găsesc pe cinemavictoria.ro și la casierie.
Program 16 septembrie
CLUJ-NAPOCA
18:30 Om-Câine
r. Ștefan Constantinescu, România, Bulgaria, Suedia, Germania, 2022 | 108’ | *Premieră
Cu: Bogdan Dumitrache, Ofelia Popii, Ana Ciontea, Cosmina Stratan, Voica Oltean
În plină epidemie de la Coronavirus, Doru decide să revină în România, abandonându-și locul de muncă din Suedia. Susține că trebuie să asiste la botezul fiului celui mai bun prieten, dar în realitate are un alt plan. Alături de câinele mamei lui, Doru urmărește să își confirme bănuielile legate de infidelitatea soției. Timpul este scurt, Europa se pregătește să își închidă granițele, iar superiorii lui Doru insistă ca acesta să se întoarcă de urgență în Suedia.
Competiția Zilele Filmului Românesc, TIFF 2022
21:00 Capra cu trei iezi
r. Victor Canache | România 2022 | 83′ *Avanpremieră
Cu: Maia Morgenstern, Marius Bodochi, Antonio Gavrilă
În România rurală a secolului al 19-lea, izolată de lume, o văduvă și mamă a trei copii este nevoită să țină piept unui vechi prieten de familie care, văzându-i fără apărare, își dă-n vileag adevărată natură sadică.
Zilele Filmului Românesc – Premiul Publicului pentru cel mai bun film românesc, TIFF 2022
22:30 Nunți, botezuri, înmormântări
r. Alexandru Lusting | România 2022 | 121′ *Avanpremieră
Cu: Ilona Brezoianu, Gheorghe Ifrim, Șerban Pavlu, Anca Sigartău
Cosmin joacă un joc de tenis cu 3 prieteni. Se uită la ceas și începe să intre în panică: a întârziat la Oficiul Statului, la o nuntă – nunta lui, cu fosta soție, de care divorțase fără ca prietenii să știe. Totul începe în 2007, când bula imobiliară atinge apogeul. Cosmin ii face cadou lui Reli un pamant pe marginea unui lac, pentru aniversarea nuntii lor. Plănuiește să construiască 7 vile, să le vândă și să câștige 1 milion de euro.
Ne puteți urmări pe: Facebook.com/NoapteaAlba