Clujul a a ajuns la 150.000 de persoane vaccinate împotriva COVID

Totalul persoanelor vaccinate împotriva noului coronavirus în județul Cluj a ajuns luni seara la 148.884. Dintre cei aproape 150.000 de clujeni imunizați cu cel puțin o doză de vaccin 49.869 sunt cadre medicale și 99.015 persoane eligibile în etapa a doua a campaniei de vaccinare.

În ultimele 24 de ore au fost imunizate 3.193 de persoane, dintre care 192 cadre medicale și 3.001 persoane care se încadrează în etapa a doua și nu a fost semnalată nicio reacțe adversă. De la începutul campaniei de vaccinare și până în prezent, la nivelul județului Cluj au fost înregistrate 289 de reacții adverse în urma admininistrării serului.

Județul Cluj se află în top, la nivel național, la intenția de vaccinare, pe listele de așteptare fiind înscrise în jur de 58.000 de persoane, cele mai multe după municipiul București, unde sunt înscriși aproximativ 144.000. În acest moment, în județ sunt deschise pentru programare zeci de centre, dintre care unele cu mai multe fluxuri, în funcție de vaccinul care se administrează.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.