Clujul domină Bucureștiul la capitolul fonduri europene nerambursabile pentru dezvoltarea transportului în comun

Un nou capitol la care municipiul Cluj-Napoca domină Capitala României este atragerea fondurilor europene nerambursabile pentru dezvoltarea transportului în comun. În 2019, municipalitatea clujeană a atras de 11.240 de ori mai multe fonduri decât Bucureștiului.

La Cluj-Napoca s-au atras fonduri de peste 25 de milioane de euro, iar Capitala condusă de Gabriela Firea a reușit să atragă puțin peste 2000 de euro.

Mai mult, în ultimii patru ani de mandat, Administrația Boc a atras 201.820.417,31 lei fonduri nerambursabile, în timp ce Primăria București a reușit să atragă doar 25.347,61 lei, potrivit unei analize realizate de ziaristii.com.

Anul trecut, Clujul a atras, în scopul îmbunătățirii transportului în comun, fonduri externe nerambursabile în valoare de 122.409.742 de lei și 54 de bani (circa 25.660.000 de euro), iar Bucureștiul – de 10.890 de lei și 30 de bani (2.283 de euro).

De asemenea, Clujul nu a avut de plătit nicio rată a vreunui credit, dar Bucureștiul a plătit 4.650.000 milioane de euro petru a ameliora transportul în comun. Astfel, diferența dintre cele două orașe este de 60,2 milioane de euro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.