„Concert pentru copilul din tine” – o seară excepțională de balet, orchestră, cor și muzică de film la Sala Hèritage. Eveniment caritabil pentru sprijinirea Aşezământului pentru copii „Sfântul Onufrie” Florești

Pe 7 iunie, de la ora 18:00, sala Hèritage a Academiei Națională de Muzică „Gheorghe Dima” va găzdui un eveniment caritabil excepțional, „Concert pentru copilul din tine”, care își propune să aducă împreună muzica și solidaritatea. Publicul va avea ocazia să se bucure de un program artistic special, susținut de Orchestra și Corul Medicilor „Victor Papilian”, dirijor Vlad Eniu și Ansamblul BetizArt. 

Concertul, organizat de Rotary Club Family Turda, în parteneriat cu Scena Urbană, are drept scop sprijinirea activității Așezământului pentru Copii „Sfântul Onufrie” din Florești. Prin acest concert caritabil, organizatorii își doresc să ofere comunității nu doar o experiență artistică deosebită, ci și ocazia de a contribui la schimbarea în bine a vieții unor copii care au nevoie, înainte de toate, de siguranță, afecțiune și șansa unui viitor mai bun. Accesul la eveniment se face pe bază de donație, valoarea recomandată fiind de 50 de lei, iar toate fondurile colectate vor fi direcționate integral către beneficiari. Rezervarea locurilor și informații suplimentare sunt disponibile pe platforma Eventum Art.

Așezământul social „Sfântul Onufrie” este alcătuit din patru case de tip familial destinate copiilor aflați în dificultate, separați temporar sau definitiv de familiile lor. Centrul oferă nu doar adăpost și îngrijire, ci și un mediu stabil în care cei mici pot beneficia de sprijin emoțional, educațional și social, esențial pentru dezvoltarea lor armonioasă. În cadrul celor patru case familiale, copiii primesc găzduire, hrană, îngrijire, sprijin educațional și activități extracurriculare menite să îi ajute să își dezvolte abilitățile și încrederea în sine. De asemenea, aceștia beneficiază de ajutor la efectuarea temelor, consiliere socială, mediere în relația cu familia și autoritățile, precum și de sprijin material, în funcție de nevoile fiecăruia.

Program clasic, dirijor: dr. Vlad Eniu

W. A. Mozart – Simfonia nr. 40 în Sol minor 

W. A. Mozart  – Concertul pentru vioară și orchestră nr. 4 în Re major, solistă Cristina Necula

A. Dvořák – Dans slavon nr. 2 în Mi minor 

A. Piazzolla – Libertango (aranjament: Vlad Eniu), cu participarea baletului de copii

Z. de Abreu – Tico-Tico no Fubá, (aranjament: Vlad Eniu)

B. Bartók – Dansuri românești

Corul Medicilor “Victor Papilian”, Muzică corală românească

M. Cuteanu – Ave Maria

I. Vidu – Ana Lugojana

V. Popovici – Sara pe deal

T. Jarda – Mă luai, luai

A. Pașcanu – Chindia

Orchestra Medicilor ”Victor Papilian”, Orchestră · Cor · Solistă

H. Zimmer – Tema din filmul Interstellar

J. Williams – Double Trouble, cor din filmul Harry Potter and the Prisoner of Azkaban
(aranjament: Vlad Eniu)

J. Williams – Tema din filmul Schindler’s List, solistă Cristina Necula

H. Shore – Suită din Stăpânul Inelelor, (aranjament: Vlad Eniu)

K. Badelt / H. Zimmer – Suită din Pirații din Caraibe

V. Cosma – Sârba, din filmul Le Grand Blond avec une chaussure noire
(aranjament: Vlad Eniu)

Eveniment organizat de Club Rotary Family Turda, în parteneriat cu Scena Urbană

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.