Controversata Flavia Groșan a scăpat de sancțiune la Colegiul Medicilor. Susținea că „spitalele din ţară omoară pacienţii COVID”

Controversata doctoriță Flavia Groşan a fost audiată ieri la Colegiul Medicilor Bihor, ea fiind obligată astfel să își apere şi declarațiile din ultimele zile despre schema personală de tratament anti-Covid 19.

Devenită foarte populară în România, Groșan a fost așteptată și încurajată înainte de a intra la audieri de peste 100 de susținători. În mediul online, susținerea doctoriței a fost şi mai mare: zeci de mii de persoane s-au declarat de partea ei.

„Nu-mi e ruşine, mă uit în spate şi nu-mi e ruşine de ceea ce am făcut”, a spus Groşan, ieri, în jurul orei 13.25, când a ajuns la Colegiul Medicilor Bihor. Ea a primit flori de la susţinători. „Voi fi aici, voi fi lângă dvs. de fiecare dată”, a mai spus ea, în aplauzele acestora. Întrebată despre cum vede valul de susţinere, pneumologul s-a declarat copleşit, a transmis ebihoreanul.ro

Medicul orădean Flavia Groșan a scăpat fără sancțiune în urma ședinței de luni a Colegiului Medicilor Bihor. A venit însoțită de avocat, însă membrii comisiei de etică i-au explicat că nu este vorba despre o anchetă, ci despre o simplă discuție pe marginea afirmațiilor sale.

Flavia Groșan a spus că protocolul medical din spitale ucide pacienți, că oxigenul medical în cantități mari provoacă edeme cerebrale și că pacienții COVID cu saturație de 80% pot să se trateze acasă. Dacă Flavia Groșan va continua să denigreze corpul medical, ea poate ajunge în fața Comisiei de Disciplină a colegiului, care poate lua măsuri împotriva sa. Flavia Groșan, medic pneumolog din Oradea, susține că a vindecat 1.000 de pacienți COVID cu o schemă proprie de tratament.

Preşedinta Colegiului Medicilor Bihor, dr. Carmen Pantiş, a anunţat, luni, după audierea doctoriţei Flavia Groşan că aceasta nu primeşte nicio sancţiune pentru declaraţiile controversate pe care le-a făcut în spaţiul public, nici măcar pentru acelea prin care a lăsat să se înţeleagă că protocoalele de tratament anti-Covid din spitale, aplicate de medici, ar omorî, de fapt, pacienţii. 

„A fost o discuţie amiabilă, cu doamna doctor, în care dânsa şi-a exprimat dragostea faţă de pacienţi, empatia faţă de ei. Noi ştim că există o simpatie foarte mare în rândul tuturor pacienţilor pe care domnia sa i-a tratat. Am dorit să precizez că este vorba despre încălcarea articolelor 10 şi 22, din codul de deontoogie profesională, legat de denigrarea unor colegi şi de afirmarea în spaţiul public a succesului unor protocoale de tratament care nu au fost confirmate prin studii ştiinţifice”, a spus aceasta.

Pantiş a adăugat că din discuții, la care ea personal nu a participat, a reieșit că „doamna doctor va continua să îşi trateze pacienţii exact cum a făcut-o până acum”, precizând însă că, potrivit spuselor doctoriței Groșan, „toate cazurile grave vor fi direcţionate spre spital”.

Întrebată dacă simpatia în rândul pacienţilor este suficientă pentru ca medicul Groşan să nu fie sancţionat, cu atât mai mult cu cât acuzaţiile lansate în spaţiul public au fost grave, cum că în spitale pacienţii Covid ar fi chiar omorâţi, Pantiş nu a oferit un răspuns convingător.

De asemenea, dr. Pantiș a subliniat că doctorița Groșan a tratat doar cazuri Covid ușoare, așa cum probabil au făcut sute de medici de familie din întregul județ. „Sunt 340 de medici de familie în Oradea, toți au între 500 și 900 de pacienți, i-au monitorizat, i-au tratat, le-au oferit suport emoțional, pentru că această boală este și o boală a anxietății”, a spus președintele CM Bihor.

Aceasta a precizat și că CM Bihor nu are cum să verifice dacă susținerile doctoriței Groșan, cum că ar fi vindecat mii de pacienți cu Covid, se bazează pe realitate sau nu, dată fiind confidențialitatea datelor pacienților. „În acest context, noi nu avem cum să verificăm dacă cei o mie de pacienți există sau au fost doar pe Facebook”, a spus dr. Carmen Pantiș. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.