CORONAVIRUS. Avocatul Poporului cere instituirea stării de urgenţă

Avocatul Poporului i-a solicitat preşedintelui României să declare starea de urgenţă, iar Parlamentului să o încuviinţeze din cauza coronavirusului.

„Avocatul Poporului, în calitate de garant constituţional al drepturilor şi libertăţilor fundamentale, luând act de măsurile administrative adoptate în ultimele zile în acţiunea de combatere a răspândirii virusului COVID-19, solicită preşedintelui României să declare starea de urgenţă, iar Parlamentului României să o încuviinţeze, în conformitate cu art. 93 alin. (1) şi (2) din Constituţia României”, se arată într-un comunicat.

Avocatul Poporului precizează că nu pune „în discuţie oportunitatea măsurilor luate până acum, necesitatea restrângerii unor drepturi, dar acest lucru este obligatoriu să se întâmple aşa cum prevede Legea fundamentală în cazul situaţiilor excepţionale”.

„Acestea sunt exigenţele statului de drept, în care restrângerea unor drepturi şi libertăţi nu poate fi făcută decât în condiţiile art. 53 din Constituţia României. România are legislaţie în materie, respectiv OUG nr. 1/1999, iar prevederile acestui act normativ trebuie respectate întocmai”, mai arată sursa citată. 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.