Începând de duminică până luni au fost confirmate 103 noi infectări cu COVID-19, dintr-un număr mai redus de teste (249), dar a fost o zi de duminică. S-au efectuat 8 teste la cerere și de 241 diagnostic grupe de risc, ceea ce înseamnă că s-au testat pacienții care ajung în spitale cu simptome grave.
Până luni, la nivelul județului Cluj s-au realizat în total 296.108 teste. Au mai decedat patru persoane diagnosticate cu COVID-19, dintre care două din județul Cluj. Bilanțul total al deceselor a ajuns la 269, dintre care 210 ale unor pacienți din județ.
Astăzi, în spitalele clujene dedicate COVID-19 erau internați 671 de pacienți diagnosticați pozitiv, dintre care 642 din județul Cluj, iar în secțiile de anestezie-terapie intensivă erau 74 de bolnavi.
Până în prezent 1.715 de pacienți cu noul coronavirus au fost vindecați și externați din spitalele clujene, dintre care 1.399 din județ.
Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori în județ a coborât la 4,91.