Daniel David, noul rector al Universității Babeș-Bolyai

Profesorul clujean Daniel David, psiholog şi prorector responsabil cu Cercetarea, a câştigat cu peste 60% alegerile pentru funcţia de rector al Universităţii Babeș Bolyai din Cluj-Napoca, potrivit Edupedu.ro, confirmat ulterior și de reprezentanții UBB pe site-ul oficial.

Acesta a candidat în alegerile UBB contra lui Ioan Chirilă – teolog, președintele Senatului universitar.

La vot s-au prezentat 1438 de alegători, din totalul de 1616 de persoane înscrise pe listele de vot, prezenţa ajungând astfel la 88,99 %.

Daniel David a obținut 1026 de voturi (71,35%) din numărul total de 1403 de voturi valabil exprimate.

Programul „ProUBB+ / UBB – Universitate de clasă mondială (world-class) prin încredere și deschidere” al candidatului ales pentru a deţine funcţia de rector al Universităţii Babeş-Bolyai în perioada 2020-2024 poate fi consultat accesând link-ul https://danieldavid.ro.

Pentru alegerea noului rector al UBB au fost amenajate 22 de secții de votare, câte una în fiecare dintre cele 21 de facultăți ale Universității, precum și o secție suplimentară în clădirea Colegiului Academic.

Rectorul ales al Universității Babeș-Bolyai își va începe în mod oficial mandatul după confirmarea sa prin ordinul Ministrului Educației şi Cercetării.

Alegerile pentru funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca au avut loc astăzi, 3 martie 2020, între orele 9.00 și 17.00. Peste 1.600 de cadre didactice, cercetători și studenți au fost așteptați la urne, pentru a-și alege rectorul pentru mandatul 2020-2024.

În prezent, rectorul UBB este, pentru al doilea mandat, Ioan Aurel Pop, care în 2018 a decis să cumuleze și funcția de rector, și funcția de președinte al Academiei Române.

Cine este Daniel David?

Daniel David (48 de ani) este prorector, din 2016, al Universității Babeș-Bolyai. A absolvit în 1996 Facultatea de Psihologie și Științele Educației la UBB, obținând titlul de psiholog licențiat. “Ultimii doi ani de studiu (1995-1996) au fost parcurși într-un singur an”, precizează acesta, în CV-ul său. În 1999 a obținut titlul de doctor în psihologie, cu lucrarea „Mecanisme inconștiente de reactualizare a informațiilor„. Până în 2002 a urmat studii postdoctorale la Albert Ellis Institute for Rational Emotive Behavior Therapy (REBT), în New York, SUA, și la Academy of Cognitive Therapy în SUA, precum și un program postdoctoral de cercetare și practică în psihologie clinică la Mount Sinai Medical Center, New York, SUA.

Din 2007 este profesor universitar la Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, iar din 2008 la Mount Sinai School of Medicine în New-York, SUA.

David este directorul Departamentului de Psihologie Clinică și Psihoterapie din cadrul Universităţii Babeș-Bolyai, autor al monografiei Psihologia poporului român – profilul psihologic al românilor apărută la Polirom. A fost Vicepreședintele Comisiei Prezidențiale pentru elaborarea și analiza politicilor în domeniile educației și cercetării, comisie condusă de Mircea Miclea și al cărui proiect a stat la baza legii educației 1/2011.

În 2008 a fost decorat de președintele Traian Băsescu „pentru merite în educație/cercetare cu gradul de Cavaler”.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.