Dosar penal pentru un bărbat care vindea un medicament anti-COVID neautorizat în UE

Un bărbat in vârstă de 32 de ani din Republica Moldova s-a ales cu dosar penal după ce a pus de vânzare 11 cutii de Arbidol pe internet, medicamentul anti-COVID neautorizat în UE.

Medicamentul, care este fabricat în Rusia, nu este autorizat în UE, însă este folosit neoficial și în mod voluntar pentru tratarea COVID-19.

Bărbatul care vindea Arbidol pe internet este cercetat penal pentru exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi.

Acesta oferea spre vânzare 11 cutii cu Arbidol, deşi medicamentul nu este autorizat, el fiind de origine rusească, folosit la tratarea Covid-19 acolo.

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Iaşi s-au sesizat din oficiu.

În urma investigaţiilor efectuate, a fost identificat un bărbat de 32 de ani care ar fi oferit spre vânzare medicamentele, deşi nu ar fi autorizat în acest sens. Asupra bărbatului au fost găsite 11 cutii cu medicamente, care au fost ridicate de poliţişti, în vederea continuării cercetărilor. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi. Cercetările continuă„, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi, citează de potrivit digi24.ro.

Arbidol nu este un medicament autorizat și este folosit neoficial și în mod voluntar în tratamentul unora dintre pacienții COVID.

În mai 2020, Ministerul Sănătății condus de Nelu Tătaru includea medicamentul în protocolul de tratament al pacienților cu COVID, deși Arbidolul nu este autorizat în Uniunea Europeană. Medicamentul era recomandat pentru formele ușoare și medii ale bolii.

Deși neaprobat în UE, medicamentul a fost menținut aproape un an în protocolul de tratament pentru COVID din România și a fost folosit de mai multe spitale din țară.

Medicamentul, care este fabricat în Rusia, a fost în schema de tratament când era ministru Nelu Tătaru, dar a fost scos de ministrul Ioana Mihailă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.