Drumul județean care duce spre pârtia de schi din Feleacu, complet asfaltat

Consiliul Județean Cluj anunţă că lucrările de asfaltare a drumului judeţean 103T care leagă DN1/E81 de pârtia de schi din Feleacu au fost finalizate, în momentul de față derulându-se lucrările de realizare a acostamentelor.

Fiind un drum cu valențe mixte, chiar dacă nu deosebit de lung, care deservește atât locuitorii din estul comunei cât și turiștii, ne-am dorit să-l finalizăm într-un timp cât mai scurt, fără a face însă rabat de la parametrii calitativi impuși de Consiliul Județean în caietul de sarcini și asumați prin contract de constructor„, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

Sectorul asfaltat are o lungime de aproximativ 2,5 kilometri, mai exact între poziţiile kilometrice 0+000 şi 2+450, şi reprezintă, practic, lungimea totală a drumului judeţean DJ 103T. După aducerea la profil a acostamentelor și completare lor cu material specific, constructorul va trece la executarea marcajelor rutiere.

De asemenea, odată cu finalizarea lucrărilor de asfaltare vor fi prelevate mai multe carote, probele fiind analizate ulterior într-un laborator de specialitate în scopul verificării calității stratului de asfalt, respectiv a grosimii și consistenței acestuia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.