Rugbyștii echipei universitare „U” Prodvinalco au remizat, scor 6-6, în deplasare, pe terenul formației CS Politehnica Iași, în cadrul etapei a VI-a a Cupei Regelui, partidă disputată sâmbătă, 8 octombrie, pe Stadionul Tepro din Iași.
Cele 12 puncte ale meciului au fost marcate în prima repriză, de către decarii celor două echipe, Daniel Plai și Ovidiu Melniciuc, prin lovituri de picior. În partea secundă, deși ambele echipe au avut șanse de a marca, tabela a rămas nemodificată. Jucătorul meciului a fost desemnat jucătorul Universității Cluj din linia a treia, Ionuț Simion.
„Un egal care trebuia să fie o victorie și o victorie care să fie o revanșă la meciul din Superligă, dar totuși am avut o atitudine bună în ciuda condițiilor meteo nefavorabile. Puteam să câștigăm dar am avut câteva greșeli pe final de meci și asta ne-a costat. Din păcate lipsa jucătorilor din linia I-a a făcut ca acest meci să nu-l câștigăm. Oricum felicit jucătorii pentru atitudinea și pentru faptul că au înțeles și au respectat planul de joc”, a spus managerul lui „U” Prodvinalco, Bogdan Cantor.
Competiția va intra într-o pauză de două săptămâni, urmând a se relua pe 29 octombrie, cu etapa a V-a. Atunci, Universitatea Cluj va primi vizita echipei CSM București.