Primăria comunei Florești a prins în bugetul comunei pe anul 2021 sumele necesare pentru amenajarea primei biblioteci și a unui Centru Multimedia. Acestea vor fi realizate în zona Cetatea Fetei.
„Una dintre cele mai mari provocări la care ne-a supus această perioadă de pandemie a fost să ne păstrăm puterea și echilibrul emoțional și să ne concentrăm pe menținerea în limite de normalitate a nevoii de educare a copiilor noștri.
Luna aprilie este luna de sărbătorire a cărții, dar cred că lectura ar trebui să se afle printre preocupările noastre de fiecare zi.
Proiectul pe care vrem să îl demaram în scurt timp va include pe lângă sală de lectură și centru multimedia, spații de expoziții sau ateliere de creație pentru copii și vrem să devină funcțional înainte de începerea noului an școlar” a arătat primarul Pivariu într-un comunicat de presă.