FOTO: Mii de clujeni au participat la slujba de Bobotează la Catedrală

Câteva mii de clujeni au avut de înfruntat un frig năprasnic pentru a participa la Slujba de Bobotează de la Catedrala Mitropolitană din Piaţa Avram Iancu, oficiaţă de ÎPS Andrei, mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului. 

DSCN7337

Sute de oameni au venit încă de dimineaţă la utrenie şi la liturghia care este oficiată anual la acest mare praznic ortodox ce sărbătoreşte botezarea lui Iisus în apa Iordanului de Sfântul Ioan Botezătorul şi arătarea Sfintei Treimi.

La un moment dat, medicii au intervenit pentru a-i oferi asistenţă medicală unui pensionar căruia i s-a făcut rău de la înghesuiala din Catedrală.

În jurul orei 12, numărul clujenilor a crescut când a început slujba de sfinţire apei şi împărţirea aghiasmei. Cu toate că oamenii Bisericii au pregătit 15.000 de recipiente cu aghiasmă, în momentul când s-a dat startul distribuirii s-a produs un haos de nedescris. În bunul stil caracteristic românesc, cele sfinte au fost uitate, dându-se lupte grele pentru apa sfinţită. Oamenii s-au îngrămădit şi s-au împins, şi-au dat coate şi şi-au aruncat cuvinte grele, uitând practic că se află în faţa Catedralei.

[nggallery id=9]

Înghesuială la împărţirea aghiasmei Mulţi clujeni nu s-au mulţumit cu un singur recipient ci au cerut două, trei, sub pretextul că iau şi pentru cineva bolnav la pat.

Mai multe fotografii găsiţi pe pagina noastră de Facebook – AICI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.